Parlamentul german aprobă creșterea salariului minim la 12 euro pe oră din octombrie

Salariul minim legal în Germania va creşte la 12 euro pe oră în octombrie, după un vot al Bundestagului de vineri, relatează dpa.

Creşterea salariului minim a fost aprobată cu voturile coaliţiei de centru-stânga – social-democraţi (SPD), Verzi şi liberal-democraţi – precum şi ale formaţiunii de stânga Die Linke.

Opoziţia conservatoare şi formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania s-a abţinut.

În prezent, salariul minim în Germania este de 9,82 euro, iar de la 1 iulie va creşte la 10,45 euro.

În acelaşi timp, remuneraţia maximă pentru aşa-numitele „joburi cu timp redus” va creşte de la 450 de euro, la 520 de euro în octombrie.

Ministrul muncii Hubertus Heil a spus că femeile şi lucrătorii din fosta Germanie de Est vor fi principalii beneficiari ai creşterii salariului minim.

Cancelarul german Olaf Scholz (SPD) a făcut din creşterea salariului minim una dintre promisiunile-cheie ale campaniei sale electorale de anul trecut.

Mai mulţi vorbitori au afirmat în cadrul dezbaterii că inflaţia ridicată este unul dintre motivele pentru care creşterea este vitală.

Partidele de opoziţie au argumentat că salariul minim nu va proteja oamenii de noi creşteri ale preţurilor şi că există alte moduri de a creşte puterea de cumpărare menţinând economia Germaniei competitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...