Parteneriat strategic între România și SUA pentru dezvoltarea mediului de afaceri

Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii reprezintă o punte de dezvoltare a cooperării bilaterale dintre mediile de afaceri român şi american, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, participă în perioada 8-9 noiembrie a.c. la Washington D.C., la cea de-a VII-a rundă a Dialogului Strategic dintre România şi SUA, ca membru în delegaţia oficială română, condusă de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Vizita delegaţiei române este organizată în contextul marcării, în anul 2021, a unor momente aniversare în relaţia bilaterală româno-americană: zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, zece ani de la semnarea şi intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, cinci ani de la operaţionalizarea facilităţii antirachetă de la Deveselu. Totodată, vizita prefigurează marcarea, în anul 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.

Contextul vizitei este o oportunitate, atât pentru reconfirmarea angajamentului faţă de Parteneriatul Strategic România-SUA, o punte între mediile de afaceri din cele două ţări, cât şi pentru consolidarea cooperării economice, comerciale şi turistice şi promovarea proiectelor de interes comun, România fiind o destinaţie atractivă, prin facilităţile oferite şi poziţia geostrategică, pentru investitorii străini.

Secretarul de stat Daniela Nicolescu va participa, în acest context, împreună cu delegaţia MEAT, din care fac parte Cristian Ilie, director Direcţia Investiţii străine, şi Tiţă Ilie, consilier pe probleme de industrie de apărare, la lucrările Grupului de lucru pe probleme economice, organizat în cadrul actualei runde a Dialogului Strategic dintre România şi SUA.

Potrivit MEAT, parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, iar dezvoltarea şi aprofundarea acestuia, prin proiecte strategice de interes comun, trebuie să rămână obiective asumate la cel mai înalt nivel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole