„Pas cu pas” … spre formă fără fond

Poate că este un titlu prea alambicat, prea subtil, greu vandabil dar … sigur reprezintă chintesența a ceea ce s-a început în ‘89, s-a întâmplat, cu mici excepții, de atunci și până să trebuiască să ne „covidăm” în masă, și se desăvârșește, în zilele noastre de unii, aleși de alții și votați de noi.

Adică, așa cum subliniam și în alte editoriale (și nu numai), România rămâne cu ce i-a dat Dumnezeu și cu ceea ce au agonisit cu sângele lor înaintașii noștri ca teritorii, că din ceea ce au construit a rămas mai nimic. Iar poporul, rămâne doar un popor, ca multe altele … doar formă fără fond!

Ca în mai toate sectoarele economiei, nici sportul nu face excepție, luând-o ușor, ușor la vale, parcă ușor încăpățânat când vine vorba de viteză dar păstrând direcția spre aceeași țintă… undeva acolo jos!

Nu mai târziu de zilele trecute, și nu pentru prima dată, fotbalul românesc și-a arătat limitele și ne-a arătat cât de jos a ajuns, nu cât de jos poate să fie, nu încă. În jocul de fotbal cu selecționata Israelului am văzut, ca de obicei, mult entuziasm din partea publicului, multă culoare și mesaje de susținere și încurajare. Toți cei din tribune și majoritatea celor de acasă au sperat, au trăit emoția dintre victorie și înfrângere, oprindu-se undeva între un egal rușinos, poate chiar mai rușinos decât înfrângerea în sine. Probabil că mulți dintre oficialii fotbalului românesc dar și “talentații”, tatuații și frezații noștri jucători mulțumesc UEFA că nu suntem singuri într-o grupă … pe cine ai mai putea da vina atunci când joci singur dar, totuși, ieși pe locul doi?

Și lucrurile nu se vor opri aici, umilința poate continua! Mâine vom juca, culmea ironiei, cu o selecționată, cea din KOSOVO, o țară pe care noi, România nu am recunoscut-o! Dacă am fi fost măcar într-o mică măsură ceea ce credem că suntem, unici și mândri în Europa și în lume, am fi notificat UEFA că jocul de fotbal cu o “fantomă” nu se poate întâmpla, indiferent că pierdem la “masa verde” cele șase puncte puse în joc … Mândria, siguranța și încrederea în noi și în talentul nostru în ale fotbalului, ne-ar fi împins către un astfel de gest, unic în lume, dar luptând și câștigând toate celelalte meciuri pentru a ne califica la EURO 2024, chiar și în aceste condiții! Știu, este doar o utopie … Cum ar fi să fim învinși chiar și de o “fantomă”?

În aceeași notă, oarecum, se aliniază și selecționata de rugby a României, “calificată” la Cupa mondială din Franța. Debutul, este adevărat, cu echipa Irlandei, numărul 1 mondial, a înregistrat și primul rezultat plin de “normalitate” … 82-8, pentru ei! Cel puțin asta deducem din ceea ce ne spune exact cel care, chiar înainte de acest rezultat “anticipat”, trebuia să caute motivele și nu scuzele unei astfel de “performanțe”, în “grădina” proprie și nu aruncând vina pe … societatea românească! Iată cu ce mesaj a înțeles să “deschidă” turneul echipei naționale de rugby și să-i motiveze pe jucători, tocmai președintele Federației de rugby: “Deși unii sunt tentați să pună pe umerii echipei naționale și a Federației toate neajunsurile și toate rezultatele negative, eu sunt convins că astăzi vom vedea o reflecție a strategiilor pentru sport din ultimii 20 de ani, dar și a societății românești”. Oare cu ce a greșit societatea românească? Curată mentalitate de “sportiv”!

Oare de ce întotdeauna împărțim incompetența și lipsa noastră de pregătire, experiență și atitudine, într-un cuvânt vina noastră, cu … societatea românească?