Patru traficanți de droguri au fost arestați preventiv

Publicat: 29 sept. 2023, 19:30, de Andreea Caraua, în SOCIAL , ? cititori
Patru traficanți de droguri au fost arestați preventiv

În Bihor, patru persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în două dosare, la percheziții fiind găsite 7 kg de canabis într-un portbagaj, informează DIICOT Oradea.

În primul caz, în perioada aprilie-septembrie 2023, trei persoane au comercializat droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină si MDMA), dar și substanțe psihoactive, unul dintre inculpați deținând cocaină, în vederea consumului propriu.

În cadrul perchezițiilor la domiciliu, efectuate pe raza județului Bihor, au fost găsite și ridicate 800 de grame de canabis, 6 grame de cocaină, dar și alte mijloace de probă.

Ulterior, cercetările au fost extinse, fiind constituită cea de a doua cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, în care s-a reţinut că un inculpat a deţinut în vederea comercializării cantitatea de 7 kilograme canabis”, precizează DIICOT.

Pachetul de canabis a fost găsit în timpul perchezițiilor de pe raza județului Iași, în portbagajul mașinii inculpatului.

Anchetatorii au mai ridicat și sumele de 10.600 de lei și 1.100 de euro.

În urma investigațiilor s-a descoperit că inculpatul identificat în județul Iași furniza droguri de risc (canabis) celor trei persoane cercetate în prima cauză penală.