PENNY vrea să ajungă la 375 de magazine cu măcelărie până în 2029

Publicat: 29 mai 2021, 11:00, de Răzvan Zamfir, în Food , ? cititori
PENNY vrea să ajungă la 375 de magazine cu măcelărie până în 2029

PENNY vrea să extindă parteneriatele cu măcelăriile din regiuni pentru a oferi produse românești cu specific local. Retailerul vizează ca numărul magazinelor din rețea care au măcelării să crească de la 135, în prezent, la 375, până în 2029. În prezent, compania colaborează cu 15 parteneri regionali care și-au deschis măcelării în rețeaua sa.

Parteneriatele PENNY România cu măcelăriile au debutat în 2013, din dorința de a completa sortimentul din magazine. Măcelăriile partenere extind și mai mult sortimentul cu carne proaspătă și produse din carne al retailerului.

Vedem aceste parteneriate ca pe o colaborare între cunoscători. În același timp, parteneriatele cu măcelării sunt o dovadă a angajamentului PENNY față de România prin susținerea producătorilor și furnizorilor locali și regionali”, spune Daniel Gross, CEO al companiei în România.

Cu produse create pe gustul românilor, cele peste 30 de mărci proprii sunt acum în prim plan. PENNY este discounterul românesc cu peste 85% din furnizori înregistraţi în România şi cu peste 65% produse fabricate în România.

PENNY este deținut de grupul german REWE și a deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY Market în România este alcătuită din 283 de magazine la nivel național și peste 5.300 de angajați.