„Pentru numele lui Dumnezeu, pleacă!”. Cele mai tari îndemnuri pentru Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson, a cărui poziție la conducerea guvernului pare să fie amenințată. este ținta mai multor comentarii. Tiitlurile unor articole din presa britanică sunt mai mult decât edificatoare.

Pentru numele lui Dumnezeu, pleacă!”, îi strigă lui Boris Johnson, fostul ministru al Brexitului, conservatorul David Davis, citat de ziarul The Telegraph. „Cine ar putea fi liderul conservatorlor în cazul plecării lui Johnson?”, se întreabă ziarul The Guardian, care dă chiar și câteva nume. Iar titlul unui articol din revista americană The New Yorker pare implacabil „cewl mai tare”, potrivit internauților: „Căderea lui Boris Johnson”.

De curând premierul britanic Boris Johnson și-a cerut scuze în Parlament, pentru că a participat la o petrecere în grădina de la Downing Street, reşedinţa sa oficială, în timpul primului lockdown determinat de pandemia de coronavirus.  ″Înţeleg furia pe care oamenii o au faţă de mine şi de guvernul pe care îl conduc atunci când văd că nici măcar la Downing Street regulile nu sunt respectate corespunzător de cei care le fac”, a spus Johnson în Parlament, potrivit Reuters.

Se pare însă că acum scuzele nu sunt suficiente, având în vedere reacția mass media britanică.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Inspector ITM implicat în acoperirea mortală a unui accident de muncă...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...