Încă o zi de vaccinări record! Peste 73.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Publicat: 15 oct. 2021, 18:45, de Laura Macovei, în News , ? cititori
Încă o zi de vaccinări record! Peste 73.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore

Un număr de aproximativ 73.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, iar aproape 40.000 și-au făcut prima doză, a anunțat vineri CNCAV.

Astfel, dintre cele 73.377 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 39.052 au primit prima doză, 7.105 pe cea de-a doua, iar 27.220 pe a treia.

De la începutul campaniei, în România au fost vaccinate cu prima doză 5.926.645 de persoane, în timp ce 5.635.246 persoane au schema de vaccinare completă. Alți 492.263 de români au primit și a treia doză de vaccin.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 37 de reacții adverse, iar numărul total al reacțiilor adverse raportate de la debutul campaniei, în decembrie 2020, a ajuns la 17.724.

CNCAV precizează că 115 reacții adverse sunt în curs de investigare.