Piața asigurărilor, în creștere cu 15%, in pofida pandemiei și a falimentului City Insurance

Piaţa asigurărilor a crescut cu 15% în primele nouă luni, ale anului, în pofida pandemiei şi a falimentului celei mai mari companii care vindea RCA, City Insurance.

„Revenind la piaţa asigurărilor, pentru că m-aţi întrebat, într-adevăr a existat puţină tensiune pe piaţă. Totuşi, în ciuda pandemiei această piaţă a evoluat pozitiv şi în ciuda acestui eveniment din septembrie când cea mai mare compania care vindea RCA a intrat în faliment avem o creştere la 9 luni de 15%, pe primele brute subscrise, avem o creştere de 22% pe asigurări de viaţă şi de 9% pe asigurări de sănătate. Lucrăm la îmbunătăţirea şi la rebalansarea structurii pieţei. Practicile incorecte nu sunt permise şi nu vor fi niciodată permise. Suntem foarte fermi în sesizarea, în analiza şi în închiderea tuturor celor care nu se conformează legalităţii în piaţa asigurărilor. Şi sperăm ca anului 2022 să ne arate o evoluţie şi mai bună faţă de cum avem la 9 luni pe piaţa asigurărilor”, a declarat Valentin Ionescu, director general Sectorul Asigurări Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte tarifele pe piaţa RCA, el a menţionat că nu ar folosi ca referinţă tarifele practicate de o companie care a intrat în insolvenţă pentru că acele tarife erau nesustenabile.

România, “campioană” la accidente pe șosele

Ionescu a menţionat că ţara noastră este „campioană” la accidente pe şosele, severitatea daunelor este foarte mare, iar toate acestea se văd în tarifele pe care actuarii societăţilor de asigurări le calculează.

„Vrem un serviciu bun trebuie să avem şi un tarif corect. Rămâne de văzut unde este acest echilibru, al tarifului corect”, a adăugat Valentin Ionescu.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole