Plin de alge pe litoral: pericol pentru sănătate sau nu?
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/image-97.jpeg)
În ciuda vremii excelente și a numărului mare de turiști prezenți pe litoral, experiența de plajă a fost umbrită de alge, care au fost aduse de valuri la mal în urma unor zile cu vânt și temperaturi ridicate, provocând nemulțumirea celor veniți să se bucure de mare. Autoritățile intervin zilnic pentru curățare, iar experții subliniază că fenomenul este unul natural, sezonier și lipsit de riscuri pentru sănătate.
Weekend cu alge pe litoral
Zeci de mii de turiști au profitat de zilele însorite și s-au îndreptat spre plajele de la malul mării. Soarele generos și temperaturile ridicate au atras mulțimi pe litoral, în căutare de relaxare și distracție. Însă, pe lângă bucuria vacanței, oaspeții au avut parte și de un element mai puțin plăcut: a fost plin de alge. În ultimele zile, apa mării a fost invadată de alge care s-au adunat la mal, formând adevărate covoare verzi. Fenomenul este cauzat de valurile mai puternice și de temperaturile ridicate, explică operatorii de plaje. Potrivit acestora, apariția algelor nu este o situație neobișnuită pentru această perioadă a anului. În general, acestea sunt aduse de valuri după episoade de vânt sau furtuni.
Specialiștii explică faptul că înflorirea algelor este un proces obișnuit când temperaturile cresc brusc. Cu toate că nu afectează sănătatea, aceste acumulări de plante marine pot genera disconfort estetic și olfactiv. Totuși, ele nu trebuie privite cu teamă, ci ca o parte firească a verii la mare.
Nemulțumiri în rândul turiștilor
Mulți turiști s-au arătat deranjați de algele din apă și de pe plajă. Unii au ales să nu intre în mare, iar alții chiar s-au gândit să plece sau să-și caute alte destinații. Deși temperaturile și soarele au fost perfecte pentru plajă, aspectul apei și mirosul specific algelor au afectat experiența de vacanță a multora.
„Vai, e ceva de nedescris. O să mă întorc acasă sau o să caut altă locație”, a declarat o turistă pentru Antena 3 CNN.
Reprezentanții Apelor Române spun că algele nu pun în pericol sănătatea publică. Ele sunt inofensive și fac parte din procesele naturale ale ecosistemului marin. Pentru a reduce disconfortul turiștilor, echipele de întreținere acționează zilnic. Operatorii de plaje adună algele la mal, iar seara acestea sunt preluate de echipele Apelor Române. Autoritățile promit că apa va reveni la claritatea obișnuită în cel mai scurt timp.
Beneficii aduse de alge
Aceste plante acvatice sunt recunoscute pentru valoarea lor nutritivă ridicată. Ele sunt o sursă bogată de vitamine (precum A, C, E și K), minerale esențiale (inclusiv iod, calciu și fier), proteine și acizi grași omega-3. Datorită acestor proprietăți, algele sunt apreciate pentru efectele benefice asupra organismului, având acțiune antioxidantă, antiinflamatoare și contribuind la buna funcționare a sistemului imunitar și digestiv.