Ploieștiul, victima războiului dintre primar și președintele CJ. Fără apă caldă și căldură luni în șir

Altădată aliați și colegi de partid, astăzi dușmani de moarte. Cei care au avut de suferit, însă, de pe urma războiului politic dintre primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, sunt ploieștenii, care s-au trezit fără apă caldă și căldură luni în șir.

De altfel, Volosevici l-a acuzat direct pe Dumitrescu de sabotaj, potrivit Antena3.

„Nu s-a dorit să se dea apă caldă ploieștenilor în vară de către onorabilul Consiliu Județean. A fost un sabotaj fără discuții și din nefericire a fost un sabotaj pentru 130.000 de ploieșteni. Se numește sabotaj şi domnul Iulian Dumitrescu trebuie să înțeleagă că nu este sabotaj împotriva mea. Este împotriva a 130.000 de ploieșteni și să le fie rușine”, a declarat primarul Volosevici.

Adevărul este că războiul dintre cei doi este destul de vechi, numai că abia anul trecut s-a trecut la jocuri de culise, care au dus la un dezastru în Ploiești.

Cine este Iulian Dumitrescu

De-a lungul timpului, Iulian Dumitrescu a fost în centrul mai multor anchete de presă. Înainte de a intra în politică în 2012, a fost asociat în mai multe societăți comerciale afaceri, abonate la bani publici. 

În timp, și-a înstrăinat acțiunile, numai că foștii săi parteneri au continuat să obțină profituri importante. Dovada că n-a rupt legătura cu foștii asociați este și faptul că Angelica Lambrea l-a împrumutat cu o sumă importantă, potrivit declarației de avere a fostului senator. 

Mai trebuie menționat și faptul că soții Lambrea, Angelica și Daniel, sunt născuți în Vălenii de Munte, localitatea de naștere a lui Dumitrescu. 

Printre foștii parteneri de afaceri se mai află și Grigore Vasile Viorel, care și în prezent primește lucrări publice importante și sume pe măsură.

Dumitrescu pare să se descurce destul de bine din poziția pe care o deține în administrația locală, având drum liber la intervenții pentru funcții importante și cercuri de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...