Războiul PNL-USR. Liderul PNL Galați acuză că prefectul USR (ex-PNL) a lăsat zeci de localități fără despăgubiri pentru inundații

Publicat: 24 sept. 2021, 20:14, de Sorin Costea, în POLITICĂ , ? cititori
Războiul PNL-USR. Liderul PNL Galați acuză că prefectul USR (ex-PNL) a lăsat zeci de localități fără despăgubiri pentru inundații

Războiul PNL-USR și tensiunile interne din PNL Galați pe fondul campaniei electorale interne i-au captivat atât de mult pe liderii locali ai PNL și USR încât n-au mai dat nicio importanță responsabilităților pe care le au și au „uitat” că zeci de localități gălățene afectate de inundațiile din perioada mai – august sunt singurele din țară cărora nu le-au fost alocați pentru plata despăgubirilor.

După ce primarii a 22 din cele 32 de localități afectate de inundații au ieșit într-o conferință de presă a CJ Galați și au prezentat problemele cu care se confruntă aceste comunități din cauză că banii pentru funcționare au fost cheltuiți pentru repararea drumurilor și podurilor distruse de inundații, încep să apară și reacțiile liderilor locali, dar tot în contextul războiului PNL-USR.

Liderul PNL Galați, deputatul George Stângă, a declarat că „USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi, iar eliberarea din funcţii a celor de la USR reprezintă o gură de aer pentru multe administraţii locale”. Stângă acuză că fostul prefect USR, Gabriel Panaitescu, este vinovat de faptul că niciuna dintre comunele afectate de inundații nu a primit de la Guvern despăgubiri pentru acoperirea pagubelor, deoarece Panaitescu n-ar fi trimis la Guvern documentele necesare pentru inițierea unei hotărâri de guvern.

„În ciuda cererilor depuse de administraţiile locale afectate de inundaţii, habarnistul Panaitescu nu a urmat procedura şi nu a transmis solicitările către Guvern pentru alocarea de fonduri pentru refacerea drumurilor, podeţelor sau a altor obiective calamitate. Până acum, am preferat să dăm dovadă de maturitate politică şi am făcut compromisul de a nu-i trage de urechi pe cei de la USR pentru greşelile pe care le-au tot făcut, dar nu mai putem tolera incompetenţa crasă care îi caracterizează pe USR-işti, mai ales că acest fapt îi afectează direct pe gălăţeni. USR a fost nociv pentru judeţul Galaţi. Singura decizie bună pentru români pe care a luat-o USR a fost să plece de la guvernare”, a declarat George Stângă.

Ce a „uitat” liderul PNL Galați? USR-istul Panaitescu a mai fost de două ori prefect PNL de Galați

Ce ar fi trebuit să își amintească deputatul PNL George Stângă în momentul în care acuză incompetența „habarnistului Panaitescu” este faptul că Gabriel Aurelian Panaitescu a fost prefect PNL al judeţului Galaţi în perioada mai 2008 – februarie 2009, iar în perioada 2012 – 2014 a fost subprefect PNL de Galați.

Panaitescu a mai fost prefect PNL de Galați și din octombrie 2016 până în decembrie 2017.

Cum incompetența și „habarnismul” nu „se ia” prin simpla trecere de la un partid la altul, evident că prefectul Panaitescu și-a făcut treaba la fel, indiferent că a fost numit de PNL sau USR.

A fost rezolvată problema daunelor pentru distrugerile produse de inundații

După atâtea energii negative consumate în războiul PNL-USR a venit și o știre pozitivă. Instituţia Prefectului Galaţi, condusă interimar de subprefectul PNL Paul Cristea, a depus, vineri, documentaţia pentru alocarea de fonduri în valoare de peste 6 milioane lei pentru mai multe obiective din judeţ afectate de inundaţii din localităţile Târgu Bujor, Bereşti, Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Băneasa, Bereşti – Meria, Costache Negri, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Jorăşti, Matca, Măstăcani, Oancea, Schela, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Rădeşti, Valea Mărului şi municipiul Galaţi.