Podul de la Brăila nu va fi gata la termen „decât dacă se întâmplă o minune omenească”

Publicat: 17 nov. 2022, 12:46, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Podul de la Brăila nu va fi gata la termen „decât dacă se întâmplă o minune omenească”

Doar o minune „omenească și nu Dumnezeiască” ar face ca podul peste Dunăre, dintre Brăila și Tulcea, să fie operațional la sfârșitul anului. Autoritățile recunosc că șansele sunt foarte mici și amenință constructorul cu noi sancțiuni contractuale.

Cu mai puțin de o lună și jumătate înainte de termenul de predare, lucrările sunt departe de a fi gata la noua construcție ce traversează Dunărea.

Conform reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prezent s-a excutat doar 82% din ansamblul proiectului (ce include podul și drumurile de acces).

Minunea care rezolvă problema

În acest context, nu se va traversa fluviul prin acest punct de Anul Nou.

„Dacă nu se întâmplă o minune șansele sunt foarte mici. Șansa ține de modul în care antreprenorul înțelege să se mobilizeze. Nu este o minune dumnezeiască ci una făcută de oameni, dacă se mobilizează”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, la Digi24.

Conform acestuia, constructorul are în prezent totul la dispoziție, de la proiectare la consultanță sau reprezentanți ai CNAIR pe teren.

„Nu ar trebui să aibă nicio problemă. Ține de constructori să finalizeze tot ce înseamnă asfalt pe rampe și drumurile de acces”, a mai transmis Șerbănescu.

Acesta a spus că neîndeplinirea termenului ar putea duce la sancțiuni contractuale cu care constructorul pare a fi obișnuit, ținând cont că a primit deja două certificate intermediare negative.

Reprezentantul guvernului a ținut să menționeză că firma japoneză și-a respectat contractul și a terminat chiar mai repede partea de proiectare, întârzierile fiind produse doar de partea italiană, Astaldi S.p.A.

Promisiuni neonorate

La începutul lunii octombrie, ministrul Sorin Grindeanu era prezent pe șantier și primea asigurări că termenul va fi respectat.

„În această săptămână au avut loc discuții între beneficiar și anume CNAIR și compania care execută acest proiect. Pe multe dintre punctele pe care existau blocaje și au existat blocaje pe soluții tehnice care nu mai corespund cu realitatea, acestea au fost depășite.

Tocmai de aceea va fi detașată o echipă aici, la pod, astfel încât graficul și vă rog să îl pozați și să îl filmați foarte bine, graficul cu care constructorul s-a angajat va fi și pus în practică, va fi unul real.

Am văzut de prea multe ori mesaje diferite. De câte ori am venit eu aici sau a venit primul ministru ni s-a spus că la sfârșitul anului va fi dat în circulație. După aceea, acțiunile au fost de alt tip”, declara Grindeanu.

Contractul pentru construirea podului e la Brăila a fost încheiat de CNAIR cu Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastucture Systems Co. Ltd. (Japonia).

Conform înțelegerii, pe pod trebuia să se circule de la jumătatea lunii decembrie, dar drumurile de legătură vor fi finalizate în vara lui 2023

Întrebat în legătură cu termenul pentru finalizarea întregului proiect, ministrul Grindeanu a spus că există mai multe etape în deschiderea traficului pe pod și finalizarea lucrărilor la drumul de legătură către Jijila, din județul Tulcea și legătura cu Drumul Expres DX6, dintre Brăila și Galați.

Pe pod, autoturismele vor circula din luna decembrie, legătura cu podul fiind realizată de un drum de racordare la centura Brăilei, celelalte drumuri de legătură urmând să fie finalizate în vara anului viitor.