Podul de piatră de la Bănești, o capodoperă distrusă

Pe Șoseaua Ploiești-Câmpina, în apropierea comunei Bănești, râul Doftana își purtă la un moment dat apele pe sub arcadele din piatră ale unui pod ce a fost construit în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și dat în folosință în anul 1864, scrie Grup Infrastructura.

Astăzi, această lucrare (Podul de piatră de la Bănești) nu mai există (detalii aici) și neantizarea ei o datorăm ignoranței și incompetenței autorităților române. Vorbim în esență de o capodoperă inginerească la mijlocul secolului al XIX-lea care figura pe lista monumentelor istorice.

”Grijă și atenția cu care a fost tratat acest proiect de infrastructură de primii ingineri români simboliza o direcție de urmat și o lecție de dezvoltare pentru generațiile viitoare. Astăzi, când podul domnitorului Alexandru Ioan Cuza este doar istorie, la propriu, încă nu avem curajul să contabilizăm proporțiile eșecului de a ne îngriji de patrimoniul nostru”, a declarat pentru GPI, fostul Ministru al Lucrărilor Publice, inginerul Nicolae Noica.

”Dezvoltarea României nu există în absența patrimoniului și a tehnicinilor care veghează la conservarea și creșterea ei. Avem nevoie de o amplă strategie națională de renaștere a sentimentului de prețuire a patrimoniului național, de promovare a construcțiilor, a infrastructurii pentru generațiile ce vor veni. Astăzi, podul de piatră de la Bănești este o poveste de tristă amintire care le va developa, ca un arc peste timp, generațiilor viitoare, nepăsarea adâncă a autorităților de stat”, explică Nicolae Noica.

Podul de piatră, o artă inginerească și o filă de istorie

Inginerul Nicolae Noica scria într-un articol publicat în anul 1988 în almanahul „Ştiinţă şi tehnică” că ”această lucrare de artă a palpitat sufletul câtorva dintre primii noștri ingineri, în aspirația lor spre mai bine și mai trainic în meseria de constructor, se cuvine să o îngrijim și să o păstrăm cu respect, pentru a o putea transmite cu mândrie generațiilor viitoare”.

În viziunea lui Noica, acest pod reprezenta ”una din mărturiile reprezentative a ceea ce a înfăptuit și continuă să dureze poporul român pe întinsul patriei sale”.

”Podul de pe meleaguri prahovene are un început ce se cuvine a fi evocat căci această lucrare de artă inginerească este o filă de istorie a cărei scriere, cu talent și abnegație, în perioada anilor 1860 o datorăm primilor ingineri români”, subliniază fostul ministru al Lucrărilor Publice.

Cronica de piatră reflectă gândirea tehnică avansată a constructorilor români

”Podul este o oglindă a personalității novatoarea a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care, pe lângă calitățile bine-cunoscute, a avut-o și pe aceea de a fi un înflăcărat organizator al lucrărilor de construcție în țara noastră.

Din anul 1845 când Bibescu Vodă găsește drumul Brașovului în ”desăvârșită neîngrijire și neorânduială, stăpânirea s-a gândit cu temei la acest drum. De aici și decizia domnitorul de a-l preface în șosea regulată.

Importanța mereu crescândă a relațiilor Țării Românești cu Transilvania cerea, fără întârziere, transformarea întregului drum al Brașovului într-o șosea sistematică fapt care arată de ce în 1859 s-a lucrat cu tot mai multă râvnă la șoseluirea drumului, fapt adeverit și de bugetul din 1859 al drumurilor. Pentru a avea o șosea de la Ploiești la Predeal trebuia completată partea Ploiești-Câmpina- Breaza. Statul aprobă și în 1861 încep lucrările.

Pe traseul amintit, la punctul Doftana, este inaugurat în aprilie 1861 <cea mai însemnată lucrare la aquestu punt, podul peste apa Doftanei în lungime de 77,4 stînjeni cu 9 arcare > un stînjen=2 m.

Proiectul podului a fost întocmit în 1859 în urma ordinului 623 al Direcției Lucrărilor Publice din Ministerul din Lăuntru, de către inginerul șef al ocolului II P.Peretz. El stabilea executarea trasării podului fundarea temeliilor, zidăria pilelor și culeelor, cofrajele bolților, zidăria acestora și umplutura de zidărie, și furniza analize de prețuri amănunțite pe operații, măsurători și devize.

Prevederile proiectantului demonstrează cu prisosință marea lor actualitate și în zilele noastre și care ilustrează în același timp profunzimea gândirii tehnice a inginerilor români.

Se impunea ca traseul să fie făcut de un inginer de față cu antreprenorul, iar marcarea realizată prin țăruși înconjurați de pietre zidite și așezate astfel încât să serve de verificație în tot cursul lucrării la orice măsurătoare a deosebitelor părți a podului. Astăzi ele sunt prevăzute în legea din 1977, privind asigurarea, durabilității, siguranței în exploatare, funcționalității și calității construcțiilor.

Se cerea antreprenorului să asigure piatră numai de calitatea cerută el având îndatorirea cea mai serioasă de a nu strecura la zidăria bolților decât numai și numai piatră ce s-a constatat că era bună. Pentru această lucrare au fost angajați pietrari deprinși cu meștesugul pietrăriei”, explică Nicolae Noică în acest articol.

Meritul inginerilor români

Tot el concluzionează că ”în România anilor 1863 a avut loc din inițiativa inginerului Panait Donici, primul absolvent român al Școlii de Poduri și Șosele din Franța, cea dintâi încercare în situ (la scară naturală) a unui pod de piatră în țara noastră”.

Și tot el adaugă: ”Este cu atât mai meritoriu acest fapt cu cât, pe plan mondial, încercări de acest fel se aflau la acea vreme numai în fază incipientă”.