Poliția de Frontieră: Peste 7.900 de ucraineni au intrat duminică în România

Publicat: 11 apr. 2022, 10:45, de Otilia Caloian, în ACTUALITATE , ? cititori
Poliția de Frontieră: Peste 7.900 de ucraineni au intrat duminică în România

Peste 85.000 de persoane, dintre care 7.915 cetăţeni ucraineni, au intrat duminică în România. Prin punctele de frontieră au intrat în România 85.530 de persoane, dintre care 7.915 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 21 % faţă de ziua precedentă.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.878 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 16 %), iar pe la cea cu Republica Moldova 1.391 (în scădere cu 43%), potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până duminică, ora 24,00, au intrat în România 677.004 cetăţeni ucraineni.

Poliţia de Frontieră subliniază că verificarea la graniţă la intrarea în România prin punctele de trecere se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute, se precizează în comunicatul citat.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele