Polonia confirmă că le-a dat ucrainenilor tancuri

Publicat: 27 apr. 2022, 08:45, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Polonia confirmă că le-a dat ucrainenilor tancuri

Polonia a trimis tancuri în Ucraina, a recunoscut, luni, premierul polonez Mateusz Morawiecki, fără să precizeze și care este numărul lor, transmite AFP.

„Da, Polonia a trimis tancuri în Ucraina, dar din motive de securitate nu vom specifica numărul lor”, a precizat şeful guvernului polonez pe contul de Twitter al guvernului.

Potrivit presei poloneze, ar fi vorba de patruzeci de tancuri T-72, care se află pe lista echipamentelor furnizate Kievului, informație neconfirmată totuși de Guvern.

Premierul Morawiecki a anunţat sâmbătă un transfer de echipamente militare în valoare de aproximativ şapte miliarde de zloţi (1,5 miliarde de euro). Anunțul a fost făcut în urma unei întâlniri la Cracovia cu omologul ucrainean Denis Şmigal.

Polonezii au anunţat încă de la începutul invaziei ruse, la sfârşitul lunii februarie, că au furnizat Ucrainei rachete antitanc, rachete antiaeriene, mortare, muniţie şi drone.

Între timp, s-au trezit că rușii le-au tăiat gazele.