Pompierii au stabilit cauza incendiului de la Halele Centrale din Ploiești

Publicat: 25 apr. 2022, 13:06, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Pompierii au stabilit cauza incendiului de la Halele Centrale din Ploiești

O instalație de iluminat ambiental este considerată sursa care a provocat duminică după-amiază incendiul de la clădirea Halelor Centrale din Ploiești.

Flăcările au afectate o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, iar doi paznici au fost intoxicați cu fum.

Potrivit ISU Prahova, oficial, incendiul a pornit din „cauza efectului termic al curentului electric: Împrejurare: conductor electric defect sau neizolat corespunzător”.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, focul a izbucnit de la o instalație de iluminat ambiental montată pe raftul unui chiriaș, susțin jurnaliștii de la Observatorph.ro.