Poveste de dragoste cu Mirela și Săndel

Azi, la țară, în timp ce beam cu soțul meu cafeaua pe banca din fața fântânii și admiram culorile primăvăratice ale ghioceilor galbeni și ale zambilelor albastre, albe și galbene, date în floare, de vreo trei zile, ne-am adus aminte, fără vreo legătură cu ceva, de Mirela și Săndel, de la noi din bloc.

Cei doi, Mirela și Săndel, au reușit acum vreo câțiva ani, să țină, fără urmă de echivoc, prima pagină, dacă pot să spun așa, a bârfotecii din tot cartierul, nu numai din bloc. Povestea e așa: între Mirela și Săndel, ca între oricare parteneri de viață care nu știu, nu vor și nu pot să țină luminița aprinsă, a intervenit, la un moment dat, rutina.

Foarte des, el zicea: mă duc la ai mei, la țară, că au de făcut nu știu ce și trebuie să-i ajut. La fel de des, ea răspundea: du-te, că și așa am o durere de cap teribilă, nu pot să văd pe nimeni. Și, azi așa, mâine așa, între cei doi s-a-mpământenit chestiunea că el are treabă la ai lui și ea e suferindă.

Când se întâlneau acasă, bărbatul se plângea de cât a trudit pe acolo – uite, are numai bășici în palme – iar femeia câte pastile a luat în ultima vreme și, din păcate, nici nu-și mai fac efectul, la ce bolnavă e. Bun…

Într-o zi de vară, cam pe la 6 seara, (pentru deplină conformitate) așa, ca s-o iau pe scurtătură și să nu mai lungesc pelteaua, Mirela și Săndel vorbesc la telefon, evident, mobil, că lucrurile se petreceau în era noastră, când se inventase dumnealui.

El: ah, sunt rupt… Am fost la coasă azi, am făcut și un gard, am alergat și după vacă… Am cărat apă la pomii plantați în primăvară, am făcut și mâncare, că mama nu mai poate…. Mort sunt de oboseală, mort… Abia aștept să ajung acasă, să mă odihnesc și eu, ca omul.

Ea: și eu tot așa, sunt terminată. M-a chinuit durerea asta, ceva de groază. Acum s-a mutat și la stomac, mă doare și coloana, inima mă-nțeapă și ea, cred că am probleme și cu ficatul, că și pe acolo mă doare. Am luat medicamente cu pumnul. Nu mai merge așa, trebuie să merg la doctor, că n-o mai duc mult.

El: da, e bine zis terminat, așa sunt și eu. Ea: dacă ești ca mine, mi-e milă și de tine. El: sunt și mai rău. Ea: una e să fii obosit de muncă, alta să fii terminat de boală. Și, cum vorbeau ei așa, la telefon, despre… suferințele lor, dau, ce să vezi, nas în nas pe plaja de la Mamaia… Șoc, șoc, șoc…

El, Săndel, ținând de mână o blondă cu sâni mari și, desigur, în cealaltă mână, telefonul, ea, Mirela, aflată la brațul unui ageamiu cu lanț de aur de vreo trei kile la gât și telefonul agățat de ureche. Când s-au văzut, pe viu, cum ar veni, au amuțit amândoi, cu telefoanele în mână.

Cum, cum… Ea aici! El aici! Bulversarea a fost, în prima clipă, maximă. Pentru amândoi. El credea că ea zace în pat, cu cartofii împrejurul capului. Ea era sigură că el trage din greu la țară, la, cum s-a exprimat, mă-sa. Apoi, amândoi au izbucnit ca la comandă: a, deci mă înșeli… Aici e țara ta. Aici e patul tău… Să-ți fie rușine!

Vacanța, desigur, n-a mai fost vacanță, s-a dus pe apa Sâmbetei, sau pe a Mării Negre, cine mai știe, pentru amândoi. Și pentru iubiții de ocazie, așijderea. Care s-au jurat cu mâna pe roșul de la mop că așa ceva nu le-a fost dat să trăiască, în toată viețișoara lor.

Mirela și Săndel s-au întors, cu viteza vântului turbat, acasă, la Ploiești, s-au certat, s-au bălăcărit, s-au scandalizat, de a știut tot blocul, apoi, pentru că nu mai făceau față singuri, au chemat întăriri, adică au convocat, de urgență, consiliul de familie.

Au venit, de pe unde locuiau, ambele perechi de părinți și au dezbătut, la rece, problema. Ai lui Săndel au zis că e vinovată Mirela. Ce, o femeie face așa, ca ea, zice că e bolnavă și fuge la mare cu un hăndrălău? Ai Mirelei, dimpotrivă, l-au pus la zid pe Săndel, că un bărbat adevărat ține de nevastă, nu umblă cu matracuci și nu se duce toată ziua, bună ziua, la mă-sa, să sugă nițel lapte… Hai mare, domnule, hai mare.

Ei, ce s-o mai lungesc, a fost și mai rău că au venit și părinții, dar, după plecarea lor, Mirela și Săndel s-au împăcat. Și, au ajuns la concluzia că trebuie să facă un copil. Au prea mult timp liber și e musai să-l umple cu ceva. Între timp, că timpul a trecut, au făcut trei.

Copii… Sunt, cum bine se înțelege, împreună și azi și, uneori, când au chef de tachinări, își amintesc de episodul cu marea… Fapt pe care, acum, iaca, mi l-am amintit și vi l-am povestit și eu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole