O nouă viață? Povestea fetițelor gemene din Afganistan

Publicat: 24 aug. 2021, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
O nouă viață? Povestea fetițelor gemene din Afganistan

Două gemene din Afganistan și familia lor au reușit să ajungă cu bine în Marea Britanie, unde le așteaptă o nouă viață…

Asna și Sana, în vârstă de 5 ani, reprezintă, potrivit presei engleze, încununare succesului misiunii de salvare a Marii Britanii. Cele două fetițe au acum ocazia să înceapă o viață nouă, departe de regimul care le-ar fi încarcerat în case. Acum, ele pot să învețe, dacă își doresc asta, să fie libere și să facă tot ce vor. Nooragha Hashimi, – tatăl celor două, un traducător pentru forțele britanice, risca pedeapsa cu moartea în Afganistan, din cauza ajutorului vital pe care acesta l-a oferit trupelor NATO și aliaților. Și probabil, același lucru s-ar fi întâmplat și cu familia lui. 

Femeile nu aveau dreptul să muncească

Hashimi și familia lui au fost printre cei norocoși. Potrivit Mirror, fostul traducător a spus că fără intervenție, ar fi fost cu siguranță ucis. ”Toată lumea știe despre mine, de aceea sunt în mare pericol. Toți eram speriați în legătură cu ceea ce urmează să facă, iar atunci când au spus pentru prima dată că nu vor face nimic, că nu vor căuta răzbunare, am știut că va fi la fel ca în 1996”, a adăugat el. 

Sub anteriorul guvern taliban, între anii 1996 și 2001, femeile nu aveau dreptul să muncească, nu aveau dreptul la educație, iar cei care se presupunea că sunt criminali sau trădători, erau omorâți cu pietre, sau torturați până la moarte. Familia Hashimi a primit locuri într-un a vion RAF și a fost evacuată ieri, alături de alți 130 de oameni. 

Din păcate însă, în „procesul de selcție” de pe aeroportul din Kabul, sute de oameni au avut parte de o altă zi disperată.