Povestea neurochirurgului Leon Dănăilă, care acum trăiește la limita sărăciei

Publicat: 21 ian. 2023, 22:40, de Mariana Olteanu, în LIFESTYLE , ? cititori
Povestea neurochirurgului Leon Dănăilă, care acum trăiește la limita sărăciei
Sursa foto: Botosaneanul

Neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 89 de ani  și-a dedicat întreaga viață medicinei și a salvat mii de vieți. A făcut 40.000 de operații, a publicat peste 60 de volume de specialitate, dar acum trăiește la limita sărăciei.

Neurochirugul Leon Dănăilă se află pe lista celor 500 de genii ale secolului XXI. În prezent, acesta este membru al Academiei Române, profesor al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, cercetător cu 18 brevete de inventator și autor a 61 de cărți și tratate de neurochirurgie. Însă, pentru ajunge aici, acesta a fost nevoit să facă o serie de sacrificii.

Cum a ajuns neurochirurgul Leon Dănăilă la limita sărăciei?

Chiar dacă a muncit ani de zile și a publicat zeci de volume de specialitate, Leon Dănăilă nu are niciun bun material.

Leon Dănăilă și-a vândut casa pentru a-și finanța cercetările și a locuit singur de peste un deceniu într-un loc unde i s-a permis să rămână până la sfârșitul vieții sale.

„Nu îmi trebuie avere, când te naşti sărac, sărac mori. Azi mă simt ca un boschetar, nu-ţi dă nimeni nicio atenţie, asta e realitatea. Am rămas sărac, am vândut totul şi acest apartament e vândut. N-am nicio avere, n-am nimic. Toate astea pentru oameni. Imi place să fac bine oamenilor pentru că vin dintr-un mediu inferior şi am văzut cât de greu este, viaţa e scumpă, o singură dată o trăieşti.

Nu vreau să fac avere, n-am făcut avere din suferinţa oamenilor. Apartamentul acesta e vândut, dar cu condiţia să pot sta aici până mor. Eu sunt mulţumit în situaţia în care mă aflu, e foarte greu cu singurătatea, că sunt singur de 12 ani, mai greu cu mâncarea.

Noroc că sunt magazinele astea, că mai găseşti fasole bătută, salată orientală, eu cu astea mă ţin. Nu mă pricep să fac mâncare, nici n-am timp. Mai bine scriu”, a mărturisit reputatul neurochirurg într-un interviu pentru Trimitas TV.