Galați. Creștere a evaziunii fiscale și contrabandei cu țigări. Prejudiciile au crescut cu 500%!

Publicat: 04 feb. 2022, 19:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Galați. Creștere a evaziunii fiscale și contrabandei cu țigări. Prejudiciile au crescut cu 500%!

În cursul anului trecut a fost înregistrată o creștere a infracționalității economice, cele mai mari creșteri fiind înregistrate la evaziune fiscală și contrabanda cu țigări, în timp ce la spălare de bani e semnalată chiar o scădere a numărului de cazuri. A scăzut numărul furturilor din locuințe și a furturilor de autoturisme, dar sunt din ce în ce mai multe cazuri de spargeri de conturi bancare.

Ca o consecință a restricțiilor adoptate în contextul pandemiei e semnalată și o creștere a cazurilor de violență în familie, în care polițiștii au emis „ordine de protecție”.

A crescut evaziunea fiscală, este în scădere spălarea de bani

Potrivit bilanțului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Galați pe anul 2021, numărul cazurilor de evaziune fiscală a crescut cu 60% în raport cu statistica din anul 2020, iar contrabanda cu țigări a crescut cu 25%. 

Anul trecut, polițiștii de la Serviciul de de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Galați au efectuat anchete penale în 530 de dosare, prejudiciile recuperate fiind de 31.467.620 lei, în creștere cu 500% faţă de prejudiciile din dosarele de evaziune și spălare de bani din 2020.

Deși infracționalitatea economică, în general, a înregistrat o creștere fără precedent, a scăzut numărul cazurilor de spălare de bani. La infracțiunile cu încălcarea Legii nr 129/2019, referitoare la prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a fost înregistrată o scădere a numărului de cazuri cu 69%, față de 2020.

Stagnare la furturi din locuințe și scăderi la furturi de mașini, dar sunt în creștere spargerile de conturi

Au fost înregistrate unele modificări și în comportamentul hoților, care au cam renunțat la furturi din buzunare. În 2021 au fost înregistrată o menținere la nivelul de anul trecut a furturilor din locuințe, la care e semnalată chiar și o tendință de scădere nesemnificativă, de sub 1%, dar este notabilă înregistrarea unor scăderi mari la furturi din magazine și societăți comerciale, dar și la furturile de mașini.

„Atât numărul infracțiunilor de furt din societăți comerciale, cât și cel al furturilor din locuință au scăzut, comparativ cu anul 2020, în procent de 0,21%, respectiv, 18,6%. O scădere cu 25% a fost înregistrată și în ceea ce privește furturile de auto”, a declarat comisarul șef Cornel Mototolea, inspectorul șef al IPJ Galați.

Scăderea cazuisticii la furturile „clasice” este „compensată” de creșterea cu 90% a numărului cazurilor de spargeri de conturi bancare, care indică o tendință de profesionalizare a hoților în domeniul IT.

Este în creștere și numărul cazurilor de violență în familie

Pe fondul restricțiilor adoptate în contextul pandemiei, care îi obligă pe români să petreacă mai mult timp acasă, în familie, a fost înregistrată și în 2021 o creștere a cazurilor de violență în familie.

Polițiștii gălățeni au intervenit în 1.113 cazuri de violență domestică, majoritatea, adică 978 de cazuri, fiind semnalate prin Aplelul Unic de Urgență 112. Au fost emise 226 de ordine de protecţie provizorii, 142 în mediul urban și 84 în mediul rural.