Premieră: Un nou tratament mai eficient pentru tuberculoza rezistentă la medicamente

Publicat: 15 apr. 2024, 15:42, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Premieră: Un nou tratament mai eficient pentru tuberculoza rezistentă la medicamente
tubereculoza rezistenta tratament nou boală infectioasa decese

Un nou tratament mult mai eficient pentru tuberculoza rezistentă la medicamente este aprobat și folosit în multe țări din zona Asia-Pacific, fiind considerat că deschide ”o nouă eră în lupta contra unei boli infecțioase care provoacă printre cele mai multe decese la nivel global”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în această regiune a globului, în anul 2022, s-a înregistrat cel mai mare număr de noi cazuri de tuberculoză. Concret, aici sunt raportate 10,6 milioane de noi cazuri de tuberculoză și peste jumătate dintre cele 1,3 milioane de decese, consemnate la nivel mondial din cauza acestei boli.

Deși tuberculoza poate fi vindecată printr-un tratament corect și respectarea acestuia, totuși peste 3% dintre noile cazuri prezintă o formă de  tublerculoză rezistentă la medicamente.

Tratamentul este administrat în spital și trebuie continuat și după externare potrivit recomandărilor medicului. Tratamentul este asociat și cu o serie de efecte secundare, motiv pentru care mulți pacienți îl abandonează. Or întreruperea tratamentului este una dintre cauzele principale ale apariției acestei forme de tuberculoză rezistentă la medicamente.

O rată de vindecare de peste 90%

Noul tratament, care este mai ușor de administrat și prezintă mai puține efecte secundare, este propus pacienților din această zonă geografică, în special în Philippine, Vietnam și Indonezia.

Până acum, testele au dovedit o rată de vindecare de peste 90% după șase luni. Tratamentul BPal,  o combinație de anumite antibiotice, a fost aprobat în peste 60 de  țări, potrivit organizației care are ca scop non lucrativ, TB Alliance,  care l-a inițiat.

Tratament-speranță

Tuberculoza este provocată de un bacil, care afectează în principal plămânii și este transmis pe calea aerului de persoanele infectate.

Agentul patogen este prezent în toate țările, dar afectează în mod special persoanele din țările sărace, care muncesc și trăiesc în locuri supraglomerate.

În 2022, două treimi dintre noile cazuri de tuberculoză au fost detectate în opt țări: India, Indonezia, China, Philippine, Pakistan, Nigeria, Bangladesh și Republica Demcratică Congo.

În India, care cumulează cel mai mare număr de cazuri, acest medicament reprezintă o speranță. ”Sper că acesta este începutul unei noi ere în tratamentul tuberculozei, cu tratamente mai simple și cu o durată mai scurtă”, spune Sandeep Juneja, responsabil al TB Alliance.

După câțiva ani de regres, tuberculoza revine în forță. Acest fenomen are o explicație: în perioada pandemiei, din cauza restricțiilor, multe cazuri de tuberculoză nu au mai fost diagnosticate și nu au beneficiat de tratament.