Premierul speră să „intrăm cu totul” în spațiul Schengen anul acesta: „România este pregătită încă din 2011”

Publicat: 20 feb. 2021, 13:00, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul speră să „intrăm cu totul” în spațiul Schengen anul acesta: „România este pregătită încă din 2011”
Florin Cîțu

Prim-ministrul țării, Florin Cîțu, a transmis că există posibilitatea ca România să intre în spațiul Schengen anul acesta, asta după ce raportul MCV (Mecanismul de cooperare și de verificare) va fi unul favorabil.

Premierul nu știe deocamdată dacă va fi vorba doar despre aeroporturi sau dacă „vom intra cu totul” în spațiul Schengen, făcând referire inclusiv la granițele terestre.

„Eu sper să intrăm cu totul, dacă ne ținem de ce am promis. România este gata să intre în Schengen din 2011. A apărut discuția cu MCV-ul. Trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot posibilul să avem un raport favorabil al MCV. Dacă toate lucrurile merg bine, și am început cu desființarea SIIJ, și avem un raport favorabil, putem să sperăm să continuăm discuțiile de aderare la Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi. Vrem să facem reformă? Haideți să respectăm recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneția. Corectăm ce au stricat pesediștii în justiție cât mai repede și apoi veți vedea că ne îndreptăm spre zona Schengen”, a explicat Florin Cîțu la DIGI24.

România va adera la moneda euro după 2024

Florin Cîțu vede posibilă intrarea în antecamera zonei euro în 2024 – 2025, iar adoptarea monedei europene să aibă loc în 2027 sau 2028.

„Parcursul pentru euro a fost puțin întârziat de criza din 2020. Vom face totul și este nevoie de convergență reală. Vom recupera în perioada 2021 – 2024, dar trebuie să fim constiență că aderarea la zona euro va fi după 2024. Obiectivul de aderare este și o obligație a României prin tratatul pe care l-am semnat. E greu să discuți de aderare la zona euro în plină criză economică”, a fost mesajul premierului.

Citește și: