Președinta Senatului a vorbit despre problema violenței domestice cu omologul său spaniol

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a abordat, joi, în cadrul unei teleconferinţe cu preşedintele Senatului Regatului Spaniei, María Pilar Llop Cuenca, proiectul său referitor la lupta împotriva violenţei domestice, respectiv a abuzurilor fizice la care sunt supuse femeile din România.

„Am studiat modele de politici publice care să protejeze femeile în societate, iar Spania este unul dintre liderii europeni când vine vorba de acest subiect. Din păcate, lucrurile în România se schimbă prea încet pentru amploarea fenomenului.





Numai în prima jumătate a anului trecut, au fost raportate 5.500 de cazuri de violenţă împotriva femeilor, însă ştim că în realitate numărul este mult mai mare, iar femeile nu au un acces facil la autorităţile statului pentru a fi ocrotite”, a precizat Anca Dragu, potrivit Agerpres.

La rândul său, preşedintele Senatului Spaniei a spus că încurajează această iniţiativă şi susţine stimularea colaborării celor doua parlamente, menţionând că politica este cea care trebuie să furnizeze răspunsuri în combaterea acestui fenomen.

Cele două părţi au citit şi semnat o declaraţie comună în acest sens

„Preşedinţii Senatului spaniol şi român şi-au declarat angajamentul ferm de a-şi dedica în continuare eforturile pentru combaterea violenţei împotriva femeilor în toate manifestările sale, solidaritatea faţă de victime şi condamnarea lor cea mai puternică a atitudinilor şi a actelor de violenţă împotriva femeilor. Adunările parlamentare trebuie să funcţioneze în toate spaţiile publice, pentru a elimina stereotipurile şi prejudecăţile bazate pe gen”, conform sursei citate.

La eveniment au participat Manuel Cavero Gómez, secretar general al Senatului spaniol, Manuel Larrotcha Parada Asistirá, ambasadorul Spaniei în România, şi Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Regatul Spaniei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...