Preşedinta Ungariei: Dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, aflată în vizită oficială în România, a declarat că e necesar ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze, iar obiectivul comun este diminuarea tensiunilor existente, nu amplificarea lor.

„Suntem ţări vecine, de aceea avem nevoie ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze. Amândoi vom lucra în acest sens şi în anii care urmează. Am convenit de asemenea că noi dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu o să fim de acord în toate cele – nici până acum nu am fost de acord în toate – dar cel mai important lucru este să putem discuta şi să ne ascultăm reciproc şi poate atunci putem înţelege punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă interesele nu sunt identice şi acordul nu este identic în absolut toate domeniile”, a spus Katalin Novak, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Katalin Novak a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru invitaţie, remarcând că ultima oară s-a aflat la Bucureşti cu ocazia summit-ului B9. La momentul respectiv preşedintele român a formulat verbal invitaţia privind vizita la Bucureşti.

„Am profitat de ocazie, deoarece de 12 ani nu a vizitat niciun preşedinte al Ungariei România. Pot să spun că am deschis un capitol nou în colaborarea noastră cu vizita mea oficială la Bucureşti, la invitaţia domnului preşedinte. Totodată, l-am invitat şi eu pe dânsul la Budapesta şi am convenit că în curând va onora această posibilitate de vizită oficială la Budapesta”, a precizat Katalin Novak.

Ea a menţionat că România şi Ungaria au interesul de a avea o relaţie bilaterală „bună, pragmatică”. Totodată, a subliniat că o astfel de colaborare este şi în interesul cetăţenilor celor două state.

Katalin Novak va mai avea, miercuri, întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi cu preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Patronul de la Ferma Dacilor a scapat si de arestul de domiciliu

Patronul de la Ferma Dacilor a scăpat și de arestul la...

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a scăpat și de arestul la domicilu, după ce magistraţii au decis plasarea lui sub control judiciar. Așadar,...
Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Cine va putea beneficia de noul tip de concediu plătit în Romania?

Camera Deputaților dezbate un proiect de lege care promite să redefinească drepturile angajaților care aleg să participe la studii clinice. Camera Deputaților, prin Comisia pentru...