Președintele azer: Vom folosi oportunitățile din România pentru a exporta gazul și pe alte piețe europene

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat, că prin semnarea unui nou contract între Romgaz şi Socar pentru livrarea de gaze naturale vor fi folosite toate oportunităţile din România pentru a exporta gazul azer şi pe alte pieţe.

„Intrăm într-o nouă fază. Luna trecută, în Bucureşti, a fost semnat un acord pentru a livra gazul azer către România. Ne vom adresa şi altor pieţe europene prin intermediul dumneavoastră şi vom folosi toate aceste oportunităţi din România pentru a exporta gazul din Azerbaidjan şi mai departe”, a afirmat preşedintele azer.

Tot în cadrul aceleași întrevederi cu președintele Iohannis, președintele Azer a amimtit că în urmă cu doi ani fost pus în funcţiune ultimul segment din Coridorul Sudic de Gaze şi că anul trecut a fost semnat Parteneriatul strategic cu UE în ceea ce priveşte gazele naturale.

„Vom mări volumele de export, aceasta este prioritatea noastră”, a mai declarat preşedintele azer.

Preşedintele azer a adăugat că dialogul politic între România şi Azerbaidjan este foarte dinamic.

„În ceea ce priveşte economia, comerţul avem rezultate, volumul s-a dublat, însă nu se află la volumul dorit de noi încă, pentru că cea mai mare parte din comerţul nostru o reprezintă petrolul şi atunci trebuie să diversificăm aceste volume, să facem următorii paşi. (…) În sfera economică avem iarăşi rezultate foarte bune şi putem să avem rezultate şi mai bune, în domeniul energiei, care este un element cheie nu doar pentru relaţia româno-azeră, ci se află în momentul de faţă pe agenda globală”, a mai spus Ilham Aliyev.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Miere (Foto: PxHere)

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...