Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, vizită oficială în Azerbaidjan

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va efectua, în perioada 26 – 28 februarie, o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a acestei ţări, Sahiba Gafarova.

Potrivit unui memorandum intern al Camerei Deputaţilor, aprobat de Biroul permanent, „vizita va constitui un moment de referinţă pentru consolidarea dialogului parlamentar cu forul legislativ omolog de la Baku şi va contribui la dezvoltarea cooperării româno-azere, precum şi la promovarea proiectelor de interes comun”.

Din delegaţia condusă de Marcel Ciolacu fac parte deputaţii Kelemen Hunor (UDMR), Alexandra Presură (PSD) şi Alfred Simonis (PSD).

Totodată, au fost invitaţi să facă parte din delegaţie secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, preşedintele Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, Gabriel Andronache, şi directorul general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz, Ion Sterian.

Potrivit proiectului de program, membrii delegaţiei vor avea convorbiri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Azerbaidjan, fiind făcute demersuri şi pentru stabilirea de întâlniri cu preşedintele Ilham Aliyev, ministrul Economiei, Mikhael Jabarov, preşedinte al Consiliului de Supervizare a activităţii SOCAR, precum şi cu preşedintele SOCAR Rovshan Najaf.

De asemenea, în proiectul de program sunt prevăzute ceremonii de depunere a unor coroane de flori la Aleea Martirilor, la mormântul şi monumentul liderului naţional Heydar Aliyev, la Monumentul din Baku al compozitorului român George Enescu, precum şi vizitarea Terminalului „Sangachal” şi a unor obiective culturale zona Capitalei azere, se arată în memorandum. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...