Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a scăpat de acuzația de şantaj

Publicat: 21 nov. 2023, 15:30, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a scăpat de acuzația de şantaj
Tribunal Bucuresti_INQUAM_Photos_Ilona_Andrei

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a scăpat de acuzația de abuz în serviciu şi şantaj, fiind achitat de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar din 2021.

Decizia nu este definitivă. Vasile Iliuţă, care este şi preşedinte al PSD Călăraşi, a fost achitat de judecători pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

În 2021, DNA l-a trimis în judecată pe Vasile Iliuţă sub acuzaţia că în perioada martie – iulie 2019 şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, îngrădind dreptul la muncă în cazul a 10 angajaţi ai CJ Călăraşi.

Iliuţă nu ar fi aprobat plata drepturilor salariale pentru angajaţii respectivi, deși magistraţii Tribunalului Călăraşi au dispus suspendarea a două hotărâri ale CJ în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcţia publică deţinută, după cum susțin anchetatorii.

„În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care ştia că sunt falsificate şi în care, cu ştiinţă, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaţilor respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale”, arată DNA.

De asemenea, la data de 20 decembrie 2019, Vasile Iliuţă ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care era inculpat, arată DNA.