Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, anunță un nou proiect pentru elevi: un campus dual făcut în parteneriat cu Politehnica București

Publicat: 06 apr. 2024, 14:23, de Cezar Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, anunță un nou proiect pentru elevi: un campus dual făcut în parteneriat cu Politehnica București
Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, anunță un nou proiect pentru elevi: un campus dual făcut în parteneriat cu Politehnica București

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma se implică activ în dezvoltarea sistemului educațional din județ. Recunoscând problema lipsei forței de muncă specializată, Thuma a implimentat în 5 licee din Ilfov un sistem de învățământ dual. Astfel, în licee din Buftea, Voluntari, Brănești, Snagov și Ciorogârla au fost înființate clase pentru elevii care își doresc să învețe o meserie.

”Sunt specializări în mecanică auto, distribuitor, recepționer, cofetar, lucrător în turism și lucrător commercial.”, a anunțart Ubert Thuma într-un video postat pe pagina sa de Instagram.

Pe lângă șansele foarte mari de a se angaja imediat după finalizarea cursurilor și de avea un loc de muncă stabil, elevii vor avea parte și de alte beneficii, precum burse lunare, masă de prânz și un loc unde să facă practică.

Citește și: Modernizare extinsă la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca: Hubert Thuma despre condițiile îmbunătățite pentru pacienți

”Pe lângă beneficiile de a avea o meserie sigură, ei beneficiază și de o bursă de minim 500 de lei pe lună, masa de prânz, un loc în care să facă practică. Și după ce termină practica, cu siguranță un loc de muncă stabil.”, a mai precizat Hubert Thuma.

Mai mult, președintele Consiliului Județean ilfov a anunțat că a depus un proiect prin PNRR în care va construi, alături de Universitatea Politehnică din București, un campus dual de 200 de locuri.

Citește și: Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma: „Cu o echipă pricepută în a atrage finanțări, dezvoltarea comunității nu este decât o chestiune de timp”

”Până acum în aceste 5 licee am făcut clase pentru învățământ dual, dar paralel am depus prin PNRR un campus dual. Este un campus pe care îl facem împreună cu Politehnica București. Cei de la Politehnică ne pun la dispoziție un teren pe care vom construi, evident împreună cu dânșii, un campus cu minim 200 de locuri de cazare, săli de mese și locuri de sport.”, a mai spus Thuma.