Preşedintele Consiliului European: Nu este momentul pentru introducerea „paşapoartelor de vaccinare”

Publicat: 18 ian. 2021, 07:01, de Mădălina Bălăceanu, în News , ? cititori
Preşedintele Consiliului European: Nu este momentul pentru introducerea
Charles Michel

Președintele Consiliului European, Charles Michel, este de părere că la un moment dat ar putea fi introdus un pașaport de vaccinare împotriva coronavirusului, însă în prezent nu este cazul.

Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este „foarte pertinentă”, dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene, transmite Agerpres.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, marţi, crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi „trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni”. El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea „produce o frustrare uriaşă în Europa” şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că „nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. „Subiectul ste sensibil în multe ţări europene”, a recunoscut Michel.