Președintele Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU de la New York

Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, marţi, la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Miercuri, oficialul român va susţine intervenţia naţională în acest format.

Sesiunea actuală a Adunării Generale are drept temă „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”.

Președintele Iohannis va avea întrevederi bilaterale şi va lua parte la evenimentele formale consacrate, incluse în programul evenimentului.

Marţi, oficialul român participă la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, unde va susţine intervenţia naţională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema „Unitate şi solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”, după cum arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis sunt invitaţi marți seara la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi prima doamnă a SUA, Jill Biden, în onoarea şefilor de delegaţii, la Muzeul Metropolitan de Artă.
  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...