Președintele Senatului sancționează tergiversarea parcursului moțiunii de cenzură: Sunt atacuri la democrație și la statul de drept

Publicat: 08 sept. 2021, 15:12, de Cezar Amariei, în Intern , ? cititori
Președintele Senatului sancționează tergiversarea parcursului moțiunii de cenzură: Sunt atacuri la democrație și la statul de drept

Președintele Senatului, Anca Dragu (USR – PLUS) cataloghează drept „atacuri la statul de drept” tergiversarea parcursului moțiunii de cenzură în Parlament de către liberalii care-l susțin pe premierul Florin Cîțu și social – democrați.

De cinci zile, Birourile Permanente Reunite subminează parcursul moțiunii de cenzură prin neprezentare la ședințe și, astfel, prin neconstituirea cvorumului necesar.

Aceste tergiversări reprezintă atacuri la democrație și la statul de drept. Refuzul dezbaterii moțiunii de cenzură este o încălcare a principiului statului de drept și, implicit, a Constituției. Eu, ca președintă a Senatului, am obligația de a respecta legea fundamentală, Constituția, mai presus de orice”, a transmis Dragu.

Plenul reunit al celor două camere va fi reunit, joi, pentru citirea moțiunii de cenzură.

Conform Constituției României și deciziile CCR, în cel mult cinci zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură trebuie prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. După trei zile de la prezentare, trebuie dezbătută și votată (art.113 alin.(3) din Constituţie).

Dezbaterea și votul nu pot avea loc oricând pentru că astfel ar atrage caracterul iluzoriu al unui instrument prevăzut de Constituție, respectiv moțiunea de cenzură”, a mai spus Dragu.