Prima dezbatere dintre Nicuşor Dan şi Simion: Catalogat drept agresiv şi cu ieşiri violente, candidatul AUR a răspuns cu un banc

Publicat: 09 mai 2025, 06:44, de Ionut Jifcu, în ALEGERI , ? cititori
Prima dezbatere dintre Nicuşor Dan şi Simion: Catalogat drept agresiv şi cu ieşiri violente, candidatul AUR a răspuns cu un banc
sursa: INQUAM Photos Malina Norocea

Prima dezbatere electorală televizată dintre Nicuşor Dan şi George Simion a fost organizată joi seară de Euronews România. În timpul sesiunii de întrebări din partea publicului, candidatul AUR a fost vizat de o intervenţie critică din partea unei susţinătoare a contracandidatului său, care a adus în discuţie comportamentul său agresiv, în special în raport cu femeile.

Prima dezbatere din turul 2

„Având în vedere mai multe ieşiri violente ale contracandidatului dvs. împotriva colegelor sale chiar din Parlament şi văzând că este o persoană agresivă, întrebarea mea către dvs. este: ca preşedinte ce veţi face pentru reducerea acestui tip de abuz, de comportament?”, a fost întrebarea adresată lui Nicuşor Dan.

Candidatul independent a ales să trateze subiectul cu seriozitate, vorbind despre importanţa sprijinului oferit femeilor aflate în situaţii de abuz şi necesitatea înfiinţării de centre pentru victimele violenţei domestice. „Trebuie să încurajăm femeile să ceară ajutor, iar abuzatorii trebuie sancţionaţi conform legii”, a subliniat Nicuşor Dan.

George Simion a ales să răspundă în registru ironic, evitând să abordeze direct acuzaţiile privind comportamentul său din trecut. În schimb, a recurs la un banc cu tentă sarcastică.

„La Radio Erevan: este adevărat că George Simion este un om rău? Adevărat! E adevărat că e un om agresiv? Foarte agresiv! Şi atunci ce să facem? Să conducem prin teamă, teamă că o să cadă leul, că o să pice drobul de sare şi să alegem în continuare oameni incapabili în funcţii de conducere”, a spus liderul AUR, stârnind aplauze din partea propriilor susţinători.