Prima întâlnire oficială a noului ministru al Apărării
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/lecornu.jpg)
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut astăzi, 25 iunie a.c., o întâlnire bilaterală cu omologul său din Franța, Sebastien Lecornu, în marja Summitului NATO de la Haga.
În contextul unei cooperări excelente dintre România și Franța, miniștrii Apărării au abordat teme prioritare de pe agenda bilaterală. Un accent deosebit s-a pus pe consolidarea Grupului de Luptă aliat din România, de la Cincu. Acesta este condus de Franța și are în componență militari din Belgia, Luxemburg și Spania.
România, prin prisma sprijinului națiunii gazdă, consideră importantă exersarea interoperabilității militarilor aliați în cadrul Grupului de Luptă din România, respectiv certificarea capacității operaționale finale, la nivel brigadă.
De asemenea, cei doi miniștri au evidențiat evoluțiile situației de securitate de la Marea Neagră și au subliniat nevoia continuării sprijinului pentru partenerii vulnerabili din regiune, Ucraina și Republica Moldova. A fost subliniată importanța menținerii unui interes crescut al Franței în regiunea Mării Negre și din perspectiva faptului că, la finalul anului 2024, guvernul de la Paris a aprobat Strategia pentru Marea Neagră.
În spiritul consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării, ministrul român al Apărării l-a invitat pe omologul său francez să efectueze o vizită în România. Aceasta ar urma să aibe loc cu ocazia Exercițiului multinațional „Dacian Fall”, planificat pentru această toamnă. Invitația reflectă angajamentul părții române de a avansa dialogul strategic și implementarea foii de parcurs privind colaborarea militară româno-franceză, în contextul angajamentelor comune din cadrul NATO și al evoluțiilor de securitate din regiune.
Cei doi oficiali au convenit să continue consultările, în scopul implementării deciziilor de la Haga.
Ministrul român al Apărării, Liviu-Ionuț Moșteanu, a oferit ministrului francez al forțelor armate, Sebastien Lecornu, Emblema de Onoare a Armatei României.