Primăria Capitalei va verifica cu ajutorul unor mașini dotate cu cameră, dacă parcarea a fost plătită

De săptămâna viitoare, maşinile Companiei Parking dotate cu camere de filmat vor verifica dacă şoferii au plătit parcarea în zona centrală a Capitalei.

„Am digitalizat serviciul de Parking. Primele maşini full electrice, cu camere de filmat digitale, au venit în municipiul Bucureşti. Aceste maşini vor ieşi în stradă începând de săptămâna viitoare să vadă dacă aţi plătit parcarea”, a anunţat viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, într-o postare pe Facebook.

Modernizarea sistemului de parking a început încă din luna octombrie a anului trecut. La acel moment, Compania Municipală Parking anunţa pe SICAP două licitaţii pentru achiziţia de parcometre la o valoare totală estimată de 10.928.100 lei şi de autoutilitare şi autoturisme în valoare estimată de 3.065.000 lei – 18 autoturisme cu motor electric, o autoutilitară tip furgon cu rampă manuală din aluminiu, un autoturism hibrid şi un autoturism cu motor electric capacitate mare.

În septembrie 2022, au fost lansate alte două licitații, care vizau materiale de semnalizare şi soluţii de monitorizare şi verificare video, în valoare totală de până la 1.813.000 lei.

La acel moment, viceprimarul Stelian Bujduveanu informa că au început investiţiile pentru modernizarea serviciului de parking, iar programul prevede ca locurile de parcare să fie monitorizate video, precum şi montarea de sisteme de monitorizare video pe maşinile Companiei Parking, care vor patrula în perimetrul parcărilor publice şi vor oferi informaţii în timp real asupra gradului de ocupare.

Proiectul de modernizarea serviciului de parking prevede ca parcometrele să fi dotate cu ecran tactil HD; platformă software configurabilă, care permite plata prin intermediul tehnologiilor moderne – card bancar sau preplătit, telefon, ceas inteligent, Apple Pay, Google Pay, QR code.

Totodată, șoferii vor putea plăti parcarea prin intermediul unei aplicații, a unui sms sau fie prin abonamente care pot fi integrate în instrumentele de plată oferită de telefon.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...