Primăria din Ulmeni a organizat o petrecere cu alcool unde au avut acces și minorii. Un copil a ajuns la spital

Publicat: 07 apr. 2024, 13:32, de Cezar Andrei, în ACTUALITATE , ? cititori
Primăria din Ulmeni a organizat o petrecere cu alcool unde au avut acces și minorii. Un copil a ajuns la spital
Primăria din Ulmeni a organizat o petrecere cu alcool unde au avut acces și minorii. Un copil a ajuns la spital

Primăria orașului Ulmeni din județul Maramureș a organizat o petrecere pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Romilor. De la eveniment nu au lipsit purcelușii la proțap și alcoolul, la care minorii au avut acces din plin. Un copil a ajuns la spital în urma unui incident produs pe fondul consumului de alcool.

Primăria din Ulmeni, petrecere cu alcool pentru minori

Minorul în vârstă de 13 ani a plecat de la petrecere pe bicicletă, iar pe drum s-a dezechilibrat și a căzut, rănindu-se la cap și la spate.

În urma incidentului, băiatul a fost transportat de urgență la spital cu ambulanță SMURD pentru primi îngrijiri medicale. El a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Antena3.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și cercetează cum a fost posibil ca un minor să consume o cantitate atât de mare de alcool fără ca adulții să vadă.

Citește și: Angajații unei primării se autosuspendă înaintea testelor de alcooltest

”Astăzi, 6 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, că un băiat, de 13 ani, domiciliat în localitatea Chelința, care se deplasa cu o bicicletă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, rănindu-se.

Băiatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Maramureș.