Primarul Sucevei: „Se va întâmpla o transmitere în masă”

Publicat: 16 dec. 2021, 06:00, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Primarul Sucevei: „Se va întâmpla o transmitere în masă”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a explicat de ce nu se vor organiza în noaptea de Revelion concerte sau evenimente publice. Acesta a avertizat că riscul de infectare continuă să fie unul ridicat.

Prin urmare sucevenii vor putea asista doar la un foc de artificii de 20 de minute, în zona esplanadei din faţa Casei de Cultură. „Am analizat situaţia şi e destul de riscant să organizăm alte evenimente. Aşa cum se ştie, la revelioanele în aer liber, de obicei, vin peste 10.000 de persoane. E greu să stăpâneşti un asemenea număr de oameni. La spectacole lumea se înghesuie. Ar trebui să poarte mască, să păstreze distanţarea, iar acest lucru cu siguranţă nu se va putea în noaptea de Revelion.

Tocmai de aceea, din respect în primul rând pentru cadrele medicale care se luptă şi în aceste zile cu pandemia, eu ca primar nu pot să-mi asum această responsabilitate. Se va întâmpla o transmitere în masă în măsura în care vom organiza Revelionul în aer liber şi vor participa mii de persoane. De aceea Primăria face doar foc de artificii”, a spus Ion Lungu, potrivit Agerpres.

0,36 la mia de locuitori.

În mai 2020, chiar dacă Suceava avea cele mai multe cazuri de persoane din țară infectate cu noul coronavirus, 3.272, primarul Ion Lungu cerea autorităților centrale ridicarea măsurii carantinării municipiului: “Situaţia este bunişoară”, spunea el atunci. În prezent, în municipiul Suceava, numărul cazurilor în evoluţie este de 37, iar rata de infectare este 0,36 la mia de locuitori.

În România a continuat să scadă semnificativ numărul localităților cu rata de infectare de peste 3 la 1.000 de locuitori. Astfel, numărul orașelor și comunelor aflate în zona roșie a ajuns de la 71, la 63.