Prins când voia să cumpere ilegal o armă cu care plănuia să-și ucidă fratele

Publicat: 10 mart. 2023, 17:00, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Prins când voia să cumpere ilegal o armă cu care plănuia să-și ucidă fratele

Un bărbat din Constanța a fost reţinut după ce a încercat să cumpere ilegal o armă cu glonţ. Avea de gând ca, alături de cumnata sa, să îşi ucidă fratele.

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii constănţeni după ce a încercat să cumpere ilegal o armă cu glonţ, el intenţionând să o folosească pentru uciderea fratelui său, fiind ajutat în acest demers de cumnata sa.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul de Investigaţii Criminale, au făcut trei percheziţii domiciliare într-un dosar de tentativă la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

“Din cercetări a reieşit că, la data de 31 ianuarie 2023, un bărbat, de 34 de ani, din judeţul Botoşani, ar fi contactat telefonic o persoană care intenţiona să vândă, legal, o armă cu glonţ de calibrul 30-06. Persoana în cauză i-ar fi solicitat vânzătorului cumpărarea armei fără întocmirea documentelor legale, motivând că nu are autorizaţie, dar a fost refuzat. Totodată, în urma cercetărilor, s-a mai stabilit că bărbatul mai contactase, anterior, două persoane, în vederea achiziţionării unei arme letale fără îndeplinirea formalităţilor cerute de lege”, a precizat IPJ Constanţa.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul şi cumnata ar fi intenţionat să-l omoare pe fratele său, dacă ar fi reuşit să cumpere arma. 

“La data de 9 martie, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare şi au pus în executare două mandate de aducere. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul bărbatului şi al cumnatei sale, au fost descoperite şi ridicate două telefoane mobile şi înscrisuri cu valoare probatorie”, a menţionat sursa citată.  

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa, urmând ca vineri să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.