Producţia de miere a României a scăzut la jumătate în acest an; apicultorii nu primesc ajutoare de minimis (asociaţie)

Producţia de miere a ţării este la jumătate faţă de media anuală în acest an, din cauza climei şi a secetei, iar apicultorii nu vor primi în acest an ajutoare de minimis, întrucât alte sectoare agricole stau mai prost, a afirmat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea.

„Anul acesta este unul ciudat pentru apicultură, cu producţii sub 50% din media anuală, din cauza schimbărilor climatice. În primăvară a fost frig, au fost ploi, salcâmul a fost calamitat în proporţie de 60%, apoi a venit această secetă cruntă, florile s-au ofilit. Floarea-soarelui, din un milion şi ceva de hectare, mai mult de jumătate a fost ofilită şi nu s-a putut valorifica. Au fost şi zone geografice unde s-a putut recolta ceva miere, dar nu la nivelul producţiei normale, în condiţiile în care floarea-soarelui dă 40-45% din producţia medie anuală. În plus, consumul de miere al românilor este redus. Nu mai avem piaţă pentru miere. Noi (Asociaţia Crescătorilor de Albine – n.r.) n-am mai avut niciun contract de export anul acesta”, a afirmat Fetea.

Specialistul a pus acest fenomen pe seama faptului că Europa a rămas cu stocuri de miere de anul trecut şi, în plus, au venit cantităţi de miere mai ieftină din ţări extracomunitare.

Reprezentantul apicultorilor nu se aşteaptă la creşteri semnificative de preţuri la miere, din cauza scăderii consumului, deşi cheltuielile au crescut cu 30-50%. „Ar putea fi o scumpire de 10%, maximum 15% la unele sortimente”, a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

Întrebat dacă mai este miere contrafăcută pe piaţă, Fetea a răspuns: „Sunt convins că este, pentru că mă mai uit şi eu la un borcan de miere de hypermarket, în care jumătate este cristalizată şi zice că e de salcâm, jumătate e galbenă sau maronie, ceea ce nu respectă nici măcar indicatorul de culoare la acest sortiment de miere. Însă doar laboratorul poate oferi certificare, oamenii nu pot deosebi cu ochiul liber. Mierea este un produs destul de falsificat la nivel mondial şi metodele sunt sofisticate”.

El nu a putut preciza cât la sută din piaţă reprezintă mierea contrafăcută.

Fetea a mai spus că apicultorii români au solicitat ajutoare de minimis de la bugetul de stat, însă nu vor primi anul acesta.

„Au fost alte sectoare agricole mai calamitate decât noi şi anul acesta nu vom primi ajutoare de minimis. Ceruserăm 40 de milioane de euro. Dacă se dădeau 10% erau 4 milioane de euro. Era bine şi 10%, având în vedere că, din iunie, noi le dăm siropuri şi turte albinelor, deci avem costuri”, a arătat reprezentantul apicultorilor.

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii are loc în perioada 16 – 18 septembrie pe Platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...

Ministerul Afacerilor Externe a emis alertă de călătorie pentru Ungaria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie pentru românii care călătoresc în Ungaria. Aceasta vine ca urmare a anunțului Ministerului Construcțiilor...