Prof. dr. Dorin Sarafoleanu: Este și o pandemie spirituală, care lasă sechele grave. Ea are un tratament care nu este medical, numit ”confesiune”

Despre pandemie cu șocul ei adaptativ, cu soluțiile haotice luate în sistemul de sănătate, cu pierderea solidarității cu semenii aflați în suferință, a vorbit într-un mod remarcabil, reputatul prof. dr. Dorin Sarafoleanu, la Antena3. Dar mai ales, prof. Sarafoleanu a insistat asupra unui aspect deosebit: pandemia spirituală și Biserica.

Domnia sa spune că pandemia spirituală are nevoie de un tratament urgent pentru a evita sechele grave. Este vorba de un ”tratament” numit pur și simplu ”confesiune”.

”Pandemia a făcut mari modificări în comportamentul și structura noastră psihologică (…). Pandemia a venit brusc  și ne-a dat un șoc: un șoc adaptativ. Pentru că a fost nevoie de închiderea în casă , de separare, de tăiat brusc relațiile cu serviciul (…) S-au închis spitale, nu am putut merge pe stradă, nu știam ce se întâmplă mâine… Și asta s-a întâmplat în toată lumea, dar în proporții diferite în funcție de valoarea și puterea sistemului de sănătate respectiv. Acest lucru a dus la soluții și atitudini haotice în sănătate. Ceea ce a creat în rândul populației o stare de neîncredere în decidenți„.

Trei mari necazuri

Prof. dr. Dorin Sarafoleanu observă că această pandemie a provocat trei ”necazuri” majore: în sistemul sanitar a arătat slăbiciunea acestuia; în sistemul politic a arătat transformarea în avantaj politic a pandemiei; iar la nivelul uman, a arătat nevoia de confesori și confesiune.

08:00 • OPINII

Statul eşuat se vede altfel din balconul Palatului Cotroceni

”Această pandemie a produs trei necazuri  mari – mă refer la noi, dar lucrurile sunt similiare și în alte țări, desigur în proporții diferite. Astfel; sistemul de sănătate și-a arătat slăbiciunea, dificultățile în a lua deciziile, care nu întotdeauna au fost bine comunicate, iar faptul că s-au închis spitalele, a izbucnit mortalitatea prin comorbidități care nu au avut unde să fie tratate. Sistemului politic, care a vrut să monopolizeze această problemă și să o transforme într-un avantaj politic, ceea ce nu este  democratic (…)     Pandemia a creat posibilitatea ca  bogații să fie și mai bogați, iar cei săraci să fie și mai săraci.

Și  mai este o chestiune pe care nu am auzit până acum să o fi luat cineva în calcul. Un astfel de stres se reflectă și asupra psihicului. Noi avem o seamă de trăiri: emoții, evenimente, momente de satisfacție, pe care le avem în fiecare zi, conștient sau inconștient, care se depozitează în creierul nostru și care ne produc emoții. Din punct de vedere emoțional, am fost loviți exact în ceea ce avem mai scump, ancestral, în e-ul nostru interior, care avea nevoie de un tratament, care nu este nici medical, nici politic, nici de altă natură.

Spiritul nostru are nevoie de tratament

Prof.dr. Sarafoleanu spune că acest tratament constă în confesiune: în împărtășirea unui confesor a suferinței, neliniștilor și îndoileilor sufletești.

”Acest tratament este pur și simplu de confesiune, de religie. Decartes spunea că spiritul nostru, eul nostru are nevoie de tratament, de a se confesa, ceea ce nu s-a putut întâmpla în timpul pandemiei. Ce înseamnă confesiunea? Vin la respectivul confesor și-mi deschid sufletul, îi mărturisesc cele mai profunde temeri, îndoieli, neliniști ale mele, Faptul de a asculta o confesiune este elegant, ține de civilizație. Faptul de a ști să răspunzi la o confesiune este o chestiune de suflet, de omenie. Poți să fii foarte civilizat, dar să nu fii omenos. Și aș numi această stare în afara celor medicale o pandemie spirituală, o pandemie morală de care se ocupă Biserica și nu au fost cele mai bune relații între decidenții noștri politici și Biserică. Avem nevoie unii de alții (…).Toate astea până la final se pot face, dar depinde și de educație (…)”

Din păcate,  spune prof. Sarafoleanu , această latură spirituală a fost complet neglijată și consecințele se văd: starea de iritare, de violență, de însingurare…

”Faptul că nu ne-am ocupat de spirit, s-a produs această singularizare, această retragere a omului în sine însuși, stare care era deja pregătită de evadarea în laptop, calculator… Am întrerupt complet comunicarea (…) ceea ce înseamnă că eu nu mai sunt sensibil la suferința dumneavoastră. Trebuie să recăpătăm alteritatea dacă vrem ca toate necazurile care ne înconjoară. Neavând un reper, un punct de sprijin în acest haos, oamenii s-au însingurat, s-au sinucis, au devenit violenți, certăreți, nu mai sunt receptivi la suferințele celorlalți.

”Solidaritatea în suferință”

În timpul acestei pandemii, s-a pierdut ”solidaritatea în suferință”, subliniază prof. dr. Sarafoleanu

”Epidemiile anulează solidaritatea. (…) Dacă dumneavoastră vă împiedicați acum, instinctul meu îmi spune să vin să vă ajut să vă ridicați. Asta este solidaritate în suferință. Ei bine, bolile infecțioase produc desolidarizare, pentru că primează instinctul de conservare: știi că te poți molipsi și cauți să te ferești. Și așa, încet-încet, neavând sfaturi competente, modele și oameni care să ne sfătuiască, am rămas cu aceste sechele.

Aud acum în media că este un ”dezmăț pe litoral”. Nu. Oamenii revin la ceea ce a fost, la o viață normală. Și trebuie ajutați să facă acest lucru Cum? Tratamentul deficiențelor spirituale, afective nu cu medicamente, ci  cu un sfat bun, cu un model pe măsură, de refacere a acestui spirit de solidaritate umană, care oricum era periclitat”.