Prof. Mărmureanu: Nu am mai văzut așa cutremur niciodată

Publicat: 06 feb. 2023, 16:14, de Mariana Olteanu, în Internațional , ? cititori
Prof. Mărmureanu: Nu am mai văzut așa cutremur niciodată
Sursă foto: Antena 3

Profesorul Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP), a vorbit despre seismele care au lovit Turcia şi Siria. Acesta atrage atenția și susține că magnitudinea cutremurelor ar putea fi mult mai mare decât cea raportată.

De asemenea, profesorul Mărmureanu a declarat că nu a mai văzut vreodată ca o zonă să fie lovită de un cutremur de peste 7,5 pe Richter la scurt timp după un cutremur asemănător.

„Sincer să vă spun, nu am mai văzut așa ceva ca după un cutremur mare să avem altul tot atât de mare după câteva ore. Eu am lucrat foarte mult timp cu colegii din Turcia și printre blocurile pe care le văd la televizor mă plimbam cu ei, când eram mai tânăr. De multe ori, nu am înțeles filosofia lor de gândire a acestora cutremure.

Pentru că aceste cutremure de suprafață au o accelerație foarte mare și produc deplasări mari. Vrancea este un sistem tectonic de mare adâncime, iar cutremurele au alte efecte, adică lucrează pe perioade lungi, pe când aici, vedeți, sunt cutremure de suprafață unde sunt frecvențe mari și perioade mici.

Și când eram cu ei acolo aveam discuții. Dar dacă ne uităm pe harta Turciei vedem că e o propagare de la est la vest și propagarea asta merge până aproape de Spania, traversează toată Marea Mediterană, o parte de Africa, și e o situație altfel decât ce știm. Am spus întregii lumi, Vrancea noastră nu este influențată cu nimic de cutremurele din Turcia”, a declarat Mărmureanu pentru Antena 3.

Potrivit acestuia, seismele din Turcia nu influenţează activitatea seimică din România.

„Este cu totul altceva. S-au simţit ceva mişcări, dar Vrancea niciodată. Am lucrat cu ei (n.r. turcii) şi am avut planuri comune. Îmi pare rău de ei. Eu nu cred că magnitudinea asta de 7,8 este corectă. Mi se pare mai mare. Sunt convins că a fost mai mare. Pentru că totdeauna au greşit cu două sau trei diviziuni.

La cutremure de o asemenea magnitudine trebuie gândită altfel proiectarea. Când ai asemenea cutremure de suprafaţă, frecvenţele sunt foarte mari, iar tipul de structuri trebuite altul ales”, a mai declarat Gheorghe Mărmureanu.