Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu: ”Unul din doi oameni pe stradă are hipertensiune arterială care nu e controlată sau de care nu ştie”

Publicat: 22 apr. 2023, 15:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu: ”Unul din doi oameni pe stradă are hipertensiune arterială care nu e controlată sau de care nu ştie”

Unul din factorii de risc pentru bolile cardiovasculare și cerebrovasculare este hipertensiunea. În acest sens, prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu avertizează că  ”unul din doi oameni pe stradă are hipertensiune arterială care nu e controlată sau de care nu ştie”.

Pentru a reduce impactul major al acestor boli, prof. univ. dr. Vinereanu spune că esențiale sunt prevenția și controlul factorilor de risc.

„Prima temă este legată de prevenţie, fiindcă cel mai important în orice boală este să previi. În al doilea rând, legat de prevenţie, este controlul strict al factorilor de risc. Ştim la ora actuală că glicemia medie la populaţia aşa-zis sănătoasă în România este peste 110. LDL colesterolul, aşa-zis colesterol rău, la populaţia aşa-zis sănătoasă în România este în jur de 140 – 150. Deci vorbim de factori de risc care nu sunt controlaţi. Unul din doi oameni pe stradă are hipertensiune arterială care nu e controlată sau de care nu ştie. Aşa că prevenţia este extrem de importantă”, explică prof. univ. dr. Vinereanu.

De asemenea, prof. Vinereanu atrage atenția asupra consumului de sare care în țara noastră este îngrijorător de mare.

„Consumul de sare mediu în România este undeva între 12 şi 14 grame. În mod normal ar trebui să îl reducem sub şase grame. Această reducere ar scădea cu 25 – 30% numărul de hipertensivi şi ar face ca hipertensiunea să fie mult mai bine controlată. Ar trebui ca şi industria să asculte ce spunem noi. Sper ca prin această strategie să putem să implementăm o alimentaţie mai sănătoasă a românului şi, dacă vorbim de o alimentaţie mai sănătoasă, vorbim atât de industrie, cât şi de educaţia populaţiei în acest sens, o educaţie cât mai agresivă cu putinţă, pentru ca românii să înţeleagă care sunt problemele majore ale modului de viaţă nesănătos”, mai spune prof. Vinereanu.

Până la finele acestui an, este așteptată finalizarea Strategiei naţionale pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare, care se va concentra pe cinci teme principale – prevenţie, tratament, recuperare, resurse umane, date epidemiologice, a declarat, vineri, medicul cardiolog Dragoş Vinereanu, la prima ediţie a Forumului Naţional de Neurologie.