Prognoza meteo – Vremea acum și de 1 decembrie. Ce ne așteaptă

Publicat: 23 nov. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Prognoza meteo - Vremea acum și de 1 decembrie. Ce ne așteaptă

Prognoza meteo a României a fost actualizată de către specialiștii ANM. Aceștia au spus la ce trebuie să ne așteptăm acum, în perioada următoare, și de 1 decembrie.

Meteorologii anunţă temperaturi mai ridicate faţă de normalul perioadei, cel puţin la începutul primei luni de iarnă. Totuşi, nu vor lipsi ploile la nivel local.

„S-a schimbat puţin evoluţia primei săptămâni, de la o săptămână uşor mai caldă, aşa cum arătau informaţiile, ieri informarea arăta pentru intervalul 28 noiembrie-5 decembrie o vreme apropiată de normalul termic. Important este caracterul deficitar al precipitaţiilor”, a explicat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie – ANM, Elena Mateescu,  la Antena 3 CNN.

Prognoza meteo – Vremea acum 

În perioada 24 – 30 noiembrie media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade Celsius, iar la începutul lunii decembrie, tendința valorilor termice diurne va fi de scădere ușoară până la o medie de 6 grade Celsius.

Valorile termice nocturne vor avea variații semnificative în primele zile, astfel că din 22 noiembrie se înregistrează o medie a acestora de 0…1 grad Celsius. În 23 noiembrie deja a fost de 6…7 grade Celsius, iar în restul intervalului va fi de 1…2 grade Celsius.

Ulterior, tendința va fi de răcire treptată, astfel că la finalul lunii noiembrie valorile termice diurne vor fi în medie de 4… 5 grade Celsius, iar la început de decembrie în jurul a 2 grade Celsius. Valorile nocturne vor oscila între -2 și 4 grade Celsius în prima săptămână, iar în a doua săptămână sunt estimate temperaturi în general negative, la o medie de -2 grade Celsius. La nivelul acestei regiuni vor mai fi intervale în care se vor semnala precipitații, cu o probabilitate mai ridicată în 24 și 25 noiembrie și în jurul datei de 28 noiembrie.

Prognoza meteo – Vremea de 1 decembrie

„Pentru 1 Decembrie avem temperaturi care vor caracteriza o vreme în general mai caldă, 13-14 grade în partea de sud, sud-est a ţării, inclusiv 11-12 grade în Capitală. Pentru un debut de lună decembrie, înseamnă o vreme uşor mai caldă şi nu excludem să avem şi precipitaţii la nivel local”, potrivit specialistului ANM.

Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în perioada 23 – 28 noiembrie și cu tendința de creștere după 1 decembrie.

Concluzia este că vremea va fi în general mai caldă în minivacanţa de 1 Decembrie. „Până la urmă, vremea ţine cu noi, în sensul că trebuie să luăm şi partea bună a lucrurilor, că a plouat în această perioadă. Vorbeam de un an agricol anterior excesiv de secetos. Încă avem zone în ţară, în partea de sud-a est a ţării, unde seceta pedologică este una extremă”, a mai afirmat Mateescu, potrivit Agerpres.