Proiectul internațional „Danube Floodplain”, o șansă de relansare a proiectelor din România pentru renaturarea Luncii Dunării

În contextul prevenirii fenomenelor extreme provocate de încălzirea globală, una dintre principalele priorități este refacerea ecosistemelor din fostele zone umede, în care luciile de apă au fost desecate pentru ca pe terenurile respective să se facă agricultură. La nivel mondial, din 1970 au dispărut 90% din zonele umede ale planetei.

În România, conform studiilor specialiștilor, principalul obiectiv este renaturarea a 530.000 ha din Lunca Dunării, pentru refacerea luciilor de apă desecate în perioada 1950 – 1980 pentru ca pe acele terenuri să se facă agricultură intensivă.

Inundațiile catastrofale produse în Lunca Dunării în 2006 și 2010 au demonstrat că secarea luciilor de apă are efecte distructive și au fost eleborate mai multe proiecte de refacere a „Coridorului Verde al Dunării”, dar aceste proiecte au fost abandonate din cauză sunt în joc interesele marilor latifundiari care au luat în concesiune de la ADS zeci de mii de hectare de teren agricol.

Proiectul „Danube Floodplain” – renaturarea unor zone de pe cursul fluviului pentru prevenirea inundațiilor

Zece țări riverane, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Serbia, Bulgaria și România, au colaborat la elaborarea Proiectului „Danube Floodplain”, al cărui obiectiv este pregătirea renaturării unor zone de pe cursul fluviului pentru prevenirea producerii inundațiilor.

În cadrul proiectului au fost identificate 50 de zone active și 24 de zone potențial inundabile pentru refacerea conectivității pe Dunăre și principalii afluenți. Evaluarea acestora s-a realizat cu ajutorul unei „Matrici de Evaluare a Luncilor”. Realizarea și refacerea zonelor inundabile sunt soluții de infrastructură verde cu rol important atât în reducerea riscului la inundații în bazinul Dunării, cât și pentru conservarea și dezvoltarea biodiversității. În același timp, luncile inundabile oferă o gamă largă de servicii ecosistemice nu numai publicului, ci și agriculturii, iar, prin schimbarea destinației terenurilor, se asigură o dezvoltare socio-economică pe termen lung pentru comunitățile limitrofe.

Partenerii din proiect au elaborat un manual, un ghid strategic și un plan de acțiune care a fost aprobat în urma unei dezbateri la nivelul „International Commission for the Protection of the Danube River”, respectiv al Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea.

În cadrul Proiectului „Danube Floodplain” au fost studiate cinci zone-pilot selectate de către parteneri  de-a lungul Dunării și afluenților săi: Hodonín-Holič (Cehia și Slovacia), Kostanjevica na Krki (Slovenia), Fokorúpuszta (Ungaria), Begečka Jama (Serbia) și Bistreţ (România). Pentru acestea, au fost realizate studii de prefezabilitate, inclusiv modelări ale diferitelor valori ale nivelului apei, în diferite scenarii de restaurare a luncilor inundabile, incluzând serviciile de ecosistem în completarea analizei cost-beneficiu.

În România, o consecință a proiectului constă în lucrările de refacere a zonei-pilot Bistreț care vor fi finanțate prin „Planul Național de Reziliență și Redresare”.

Cum a dispărut Delta din sudul României

În România, au fost desecate peste 80% din suprafețele de luciu de apă din Lunca Dunării. Ritmul îndiguirilor a crescut în intensitate după 1949, când suprafața îndiguită era de 10.200 ha. În 1962 s-a ajuns la 106.233 ha, în 1964 la 306.000 ha, iar în 1969 la 395.000 ha. În 1987 s-a ajuns la o suprafață îndiguită de 430.000 ha. Asta însemna 84% din întreaga suprafață a luncii de pe malul românesc al Dunării.

Atunci fost distrusă o „a doua Deltă a Dunării” din România, cea din sudul țării, prin desecarea lacurilor și bălților din luncă. Printre acestea se aflau Rast –  2.500 ha,  Nedeia  –   900 ha, Potelu – 7.200 ha, Suhaia – 3.100 ha, Moștiștea – 2.300 ha.

Cea mai mare era Balta Greaca, ce avea o suprafață de 7.400 ha. În 1910, Grigore Antipa nota că la Balta Greaca sistemul era alcătuit predominant din ecosisteme acvatice, pajiști naturale, păduri și zone umede. Pe atunci, zona Greaca oferea agrement și producții anuale de 7.000 tone de pește, dar avea și rolul foarte important de reglare a debitului Dunării pentru a reduce riscurile inundațiilor.

La inundațiile catastrofale produse în 2006 în Lunca Dunării, pentru apărarea localităților amenințate de viitură a fost necesară dinamitarea digului de la Rast și inundarea a mii de hectare de culturi agricole.

Dacă ar fi fost păstrate zonele de baltă din luncă, ce asigurau reglarea debitului apelor fluviului, nu ar fi fost puse în pericol localitățile de pe malurile Dunării, de la intrarea în țară până la Tulcea.

Renaturarea Luncii Dunării, tergiversată de 12 ani pentru a nu fi afectate afacerile marilor latifundiari

În România, după inundațiile din 2006 a fost inițiat proiectul „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amenajate din Lunca şi Delta Dunării”, numit și „Coridorul Verde al Dunării”, elaborat de Institutul Naţional de Cercetări Delta Dunării din Tulcea în colaborare cu alte 5 institute de cercetări. Proiectul a costat peste patru milioane de lei şi viza refacerea ecosistemelor din Lunca Inferioară a Dunării pe o suprafaţă de 530.000 ha.

Cercetătorii au elaborat modele digitale, au realizat scenarii şi simulări de inundare, modele tridimensionale ale sectoarelor vizate, modele hidraulice, hărţi, cotele coronamentului digurilor etc.

În 2010, proiectul era finalizat și trebuia să se treacă la faza de execuție, însă soluția specialiștilor a fost schimbată de responsabilii din Ministerul Mediului. La o dezbatere ce a avut loc la Prefectura Galați, secretarul de stat trimis de  Ministerul Mediului anunţa că „din raţiuni economice” 85% din suprafeţele desecate vor rămâne în folosinţă agricolă. Se vor renatura numai 15,9% din suprafeţe. Pe 40,8% din suprafeţe vor fi terenuri agricole amenajate ca poldere, adică suprafețe inundabile, iar alte 43,3% din suprafeţe vor fi exclusiv terenuri agricole.

Chiar și în această variantă, renaturarea Luncii Dunării este tergiversată sistematic pentru că, revenind la „rațiunile economice”, sunt în joc interesele marilor latifundiari, care au exploatații agricole pe 110.000 de hectare din lunca fluviului, terenuri pe care le-au preluat în concesiune de la ADS.