PSD a impus un mason cu greutate ca secretar al Senatului

Publicat: 04 sept. 2023, 08:30, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
PSD a impus un mason cu greutate ca secretar al Senatului

Conducerea PSD a numit un personaj extrem de controversat, aflat în siajul masonilor, chiar în conducerea Senatului pentru noua sesiune parlamentară de toamnă.

Asistentul personal al plagiatorului Radu Bălănescu, noul secretar al Senatului

La sfârșitul acestei săptămâni, conducerea PSD a anunțat cine sunt parlamentarii partidului care vor fi în conducerea Senatului pentru noua sesiune parlamentară de toamnă.

Astfel, în conducerea Senatului, PSD va deține patru funcții: Robert Cazanciuc și Paul Stănescu vor fi vicepreședinți, Ion Mocioalcă va ocupa funcția de secretar, în timp ce Marius Dunca va rămâne chestor. 

Însă numirea ca secretar a lui Ion Mocioalcă este una oarecum suprinzătoare, ținând cont de faptul că înainte de alegerile parlamentare din 2020 acesta era secretarul general la Pro România, dar când s-au făcut listele pentru Senat, a sărit iar în barca PSD. De fapt, din 2001, Ion Mocioalcă a fost până în 2020, deputat PSD de Caraș Severin.

Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că senatorul Ion Mocioalcă este mare mason în Marea Lojă Națională a României, condusă de plagiatorul Radu Ninel Bălănescu, dar nu a menționat acest „amănunt” despre apartenența la frăția șorțulețelor în declarația de interese de pe site-ul Senatului.

Din 2018, prin Decretul MLNR nr. 2946, semnat de Radu Ninel Bălănescu „Se numește în funcția de Asistent Personal al Marelui Maestru D.R.Fr. Ion Mocioalcă”. Așadar, noul secretar al Senatului României, Ion Mocioalcă, „tătucul” lui Victor Ponta, dar și cel care-l dirijează pe Sorin Grindeanu, este din noiembrie 2018 asistentul personal al așa zisului șef al masonilor, plagiatorul Radu Ninel Bălănescu.