PSD anunță că e pregătit să își asume funcția de premier. Grindeanu: Dacă președintele ne va chema mâine, PSD nu fuge

Publicat: 23 iun. 2026, 00:20, de Andreea Pavaloiu, în POLITICĂ , ? cititori
PSD anunță că e pregătit să își asume funcția de premier. Grindeanu: Dacă președintele ne va chema mâine, PSD nu fuge
Foto: PSD

Sorin Grindeanu a transmis că PSD este pregătit să își asume funcția de premier, chiar înainte ca Guvernul Veștea să pice la vot. Liderul social-democraților a anunțat că partidul nu va susține un guvern minoritar PNL-USR-UDMR și a avertizat că România se apropie tot mai mult de alegeri anticipate.

PSD se așază în prima linie pentru Palatul Victoria

Liderul PSD a părăsit sala de plen înainte ca votul să fie finalizat. Grindeanu a transmis că partidul pe care-l conduce nu se ferește de guvernare și este dispus să meargă la consultările de la Cotroceni.

Grindeanu a insistat că deciziile vor fi luate în echipă, în ciuda vocilor diferite din interiorul formațiunii.

În PSD e democrație, fiecare membru poate să emită părerile, dar PSD acționează ca o echipă. Dacă președintele ne va chema mâine, PSD nu fuge de responsabilitate. Suntem cu un pas mai aproape de anticipate”, a declarat Grindeanu.

Grindeanu l-a felicitat pe Veștea

Înainte de a anunța disponibilitatea PSD, liderul social-democrat a transmis un mesaj de susținere pentru premierul desemnat Adrian Veștea, pe care l-a descris ca pe un om de bună-credință.

PSD a înțeles responsabilitatea acestui vot, de a oferi României un guvern stabil. Vreau să-l felicit pe Adrian Veștea că a acceptat să intre în această bătălie. Un om care a dorit binele, care își dorește binele. Nu vreau să vorbesc la trecut”, a punctat președintele PSD.

Linie roșie pentru guvernul minoritar. Fără Ilie Bolojan

Grindeanu a tras o linie clară în privința viitoarelor posibilități pentru un Guvern. Social-democrații nu vor da vot unui executiv minoritar format din PNL, USR și UDMR.

Întrebat dacă l-ar accepta din nou pe Ilie Bolojan la șefia guvernului, răspunsul a fost scurt și ferm.

PSD nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Dacă, ca urmare a consultărilor de la Cotroceni, PSD va acorda acest mandat, vom vedea în ce formulă vom veni în fața Parlamentului”, a precizat liderul PSD.

La întrebarea dacă l-ar accepta pe Bolojan premier, a răspuns: „Nu”.

Avertismentul pe tema PNRR și a stabilității

Liderul PSD a legat urgența formării unui nou guvern de termenele europene. El a amintit, în timp ce votul era în desfășurare, că România mai are puțin timp la dispoziție pentru fondurile din PNRR. Mai exact, 70 de zile.

În finalul declarațiilor, Grindeanu a transmis că responsabilitatea eșecului aparține fiecărui ales care nu s-a prezentat la vot. El a vorbit și despre redeschiderea discuțiilor pentru un viitor guvern.

Fiecare e responsabil de ceea ce face. Hai să vedem cum se finalizează. Într-un final cred că le va veni mintea de pe urmă și celor care au lipsit și celor care nu au venit la vot, pentru că România are nevoie de un guvern. Formula ar trebui discutată în zilele următoare și să se vină rapid cu o nouă formulă”, a adăugat președintele social-democraților.