PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor

PSD va propune în cadrul coaliţiei de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat, referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor, să nu se aplice parlamentarilor şi altor categorii de bugetari, ci doar aleşilor locali.

„PSD va propune în cadrul coaliţiei de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor şi altor categorii de bugetari, ci doar aleşilor locali. Dacă în privinţa acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor şi altor şefi de instituţii publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de PSD.

Social-democraţii menţionează că la votul din Senat au atras atenţia asupra acestui aspect chiar prin intervenţia liderului grupului senatorilor PSD, Radu Oprea, care a declarat: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul C (respectiv punctul care se referă strict la aleşii locali)”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Miere (Foto: PxHere)

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...