Racla Sfintei Parascheva poate fi sărutată, spune Mitropolia. ”Să fim dispuşi să luptăm, dacă ne îmbolnăvim”

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat că pelerinii vor purta mască la coada de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. În schimb, ei pot săruta plexiglasul raclei, care va fi curățat periodic, și să-și asume oamenii riscul, mai precizează Mitropolia. Oamenii vor fi distanţaţi unul faţă de celălalt și nu vor sta în grupuri, în curtea Mitropoliei.

Preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a spus că racla va fi curăţată periodic. Astfel, ea ar putea fi sărutată sau atinsă de credincioşi, susține preotul.

„Nu ştiu ce e în sufletul fiecăruia, dar eu atâta ştiu că în aceste vremuri grele omul are nevoie de o speranţă. Să îşi pună nădejdea în ceva, în cineva care poate să ne ajute pe toţi. Acela poate să fie doar Dumnezeu, Omul nu poate fi redus doar la trup, trebuie să avem un tonus bun, încredere, să fim dispuşi să luptăm dacă ne îmbolnăvim”, a spus pr. Constantin Sturzu, citat de Ziarul de Iași.

Reguli de organizare a pelerinajului

Cu excepţia măsurilor de protecţie sanitară, nu vor exista alte restricţii pentru pelerine. Anul trecut, doar cei cu buletin de Iaşi s-au putut închina. Astfel, la Iaşi pot veni şi zeci de mii de persoane, însă reprezentanţii Mitropoliei şi ai autorităţilor locale spun că sunt pregătiţi pentru ei.

Toate evenimentele conexe pelerinajului au fost anulate, cu excepţia Liturghiei de pe 14 octombrie, care va fi oficiată pe scena orientată spre zona pietonală.

Pe perioada pelerinajului, vor exista două rânduri. Unul care va porni dinspre pietonal şi este menit exclusiv celor care vor să se închine în catedrală şi apoi să iasă din curtea ansamblului mitropolitan. Al doilea este al pelerinilor care vin la moaştele Sfintei Parascheva. Alături de jandarmi, reprezentanţii Mitropoliei spun că vor realiza un traseu cât mai lung în curtea interioară şi în parcarea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru a prelua integral rândul de pelerini.

Există posibilitatea ca numărul de persoane să fie atât de mare, încât rândul să se extindă în stradă. De aceea, circulaţia va fi limitată pe străzile spre Bahlui şi va fi amenajat un culoar unic, ca în fiecare an, şi în spaţiul respectiv.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Birocrația dă în clocot: ANAF înghite ”Marii Contribuabili”!

Activitatea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este privită cu neîncredere de către conducerea Guvernului, motiv pentru care această entitate va fi absorbită...
Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...