Potrivit edilului, chiar şi în aceste condiţii, s-ar ajunge la un număr total de 500.000 de locuri de parcare, în contextul în care în Bucureşti există 1,5 milioane de maşini. Radu Mihaiu prezintă aceste calcule după ce în urmă cu câteva zile a pledat pentru reducerea numărului de maşini şi susţinerea transportului public, însă punctul său de vedere a atras critici.
„Am scris zilele trecute despre filozofia din spatele parcărilor. Am fost criticat de mulţi. Mi s-a spus că trebuie să fac ce îşi doresc oamenii. Că oamenii unde să-şi parcheze maşinile? Că să construim mai întâi parcări şi apoi să vorbim. Aşa m-am decis să vă prezint nişte cifre”, scrie Radu Mihaiu, pe reţeaua de socializare.
„2,7 miliarde de euro înseamnă bugetul de investiţii al Bucureştiului (PMB + primăriile de sector) pentru următorii 6 ani. Ani în care nu s-ar mai îmbunătăţi niciun bulevard, niciun tramvai, niciun spital, niciun parc, nicio reţea de termoficare. Nu s-ar mai anvelopa niciun bloc, nu s-ar mai moderniza nicio şcoală, nu s-ar mai construi nicio grădiniţă. Nu s-ar construi niciun bloc de locuinţe sociale. Nicio pistă de biciclete. Nu s-ar mai consolida nicio clădire cu risc seismic”, explică Mihaiu.
Chiar şi în aceste condiţii, după şase ani, ar exista un deficit de 1 milion de locuri de parcare. Primarul menţionează că toate sectoarele înfiinţează noi locuri de parcare, dar că acestea sunt „prea puţine”, deoarece acolo unde e nevoie, în zonele aglomerate, nu este spaţiu suficient.
Potrivit lui Radu Mihaiu, pentru reducerea acestui deficit sunt necesare măsuri precum: îmbunătăţirea transportului în comun, realizarea pistelor de biciclete, o planificare urbană în care toate facilităţile de interes se află la distanţă de mers pe jos. El menţionează că este necesară construirea locurilor de parcare acolo unde topografia permite, dar că trebuie descurajată parcarea ilegală şi că trebuie taxată ocuparea domeniului public de către maşini.
În urmă cu patru zile, Radu Mihaiu spunea că Bucureştiul este „practic, invadat de maşini”, dar şi că pentru mulţi bucureşteni, maşina personală reprezintă „protecţia împotriva agresiunii” oraşului.
„Privim oraşul ca pe un adversar, ca pe un agresor de care trebuie să ne protejăm. Acest lucru nu poate continua la nesfârşit. Vremea adversităţii dintre oraş şi locuitorii lui trebuie să treacă, şi va trece. Datoria noastră este să încurajăm oamenii să-şi înţeleagă, să-şi accepte şi să-şi iubească comunitatea. (…) Nu mai putem accepta ca depozitarea unei maşini pe spaţiul public să fie gratis, sau aproape gratis. Pentru că această depozitare ne costă pe toţi. Sănătate, bunăstare, spirit de comunitate şi standard de viaţă. Zilele acestea se discută mult despre parcări. Este o discuţie binevenită. Trebuie să ne decidem dacă ne dorim ca Bucureştiul să devină o imensă parcare gratuită, sau vrem să fie un oraş cu adevărat, aşa cum vedem în Vest”, a afirmat el.