Rafila: Nu încurajăm ascunderea infecţiilor din spitale, vrem să ştim realitatea; nu există sancţiuni pentru manageri

Publicat: 01 aug. 2022, 16:31, de Aurel Drăgan, în Sănătate , ? cititori
Rafila: Nu încurajăm ascunderea infecţiilor din spitale, vrem să ştim realitatea; nu există sancţiuni pentru manageri

Ministerul Sănătăţii lucrează să schimbe mentalităţi la nivelul spitalelor şi să asigure cadrul organizatoric şi profesional care să permită identificarea şi raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Alexandru Rafila, precizând că nu este încurajată ascunderea acestor infecţii, ci raportarea lor pentru a se cunoaşte „realitatea”.

„Noi nu încurajăm – şi au fost evaluaţi managerii câtorva spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii – în niciun fel ascunderea acestor infecţii. Dimpotrivă, vrem să ştim realitatea. Sunt manageri care performează foarte bine şi raportează 5% – 6% proporţii de infecţii. În indicatorii lor de performanţă nu există niciun fel de sancţiuni pentru raportarea acestor infecţii. Chiar ne gândeam, discutam cu doamna Adriana Pistol, dacă nu ar fi util să includem în cadrul acestor indicatori de performanţă un prag limită minim care este acceptabil pentru raportarea acestor infecţii. (…) Nu ne gândim la sancţiuni. Există deja reglementări privind neraportarea bolilor transmisibile în general. Dar între bolile transmisibile sunt şi infecţiile asociate asistenţei medicale. Sunt sancţiuni care sunt de natură pecuniară, care sunt ascendente din punct de vedere al cuantumului şi care se aplică celor din unitatea sanitară care nu raportează astfel de infecţii”, a explicat Rafila.

 

Potrivit acestuia, ministerul vrea să schimbe mentalităţi şi să asigure cadrul organizatoric şi profesional care să permită identificarea şi raportarea acestor infecţii.

„Trendul a fost crescător în 2021 şi 2022, cu o creştere cu 55% a gradului de raportare pe trimestrul unu al anului 2021 şi trimestrul unu al anului 2022. Încă suntem departe, dar lucrăm”, a spus ministrul.

El a anunţat că anul acesta sau la începutul anului viitor va fi realizat un studiu privind infecţiile asociate asistenţei medicale.

„Am făcut ultimul studiu în anul 2017 şi următorul o să fie făcut anul acesta sau la începutul anului viitor. (…) Procentul real a fost de 5,9%. (…) Acum facem un nou studiu să vedem care este situaţia şi să vedem care sunt măsurile administrative pe care Ministerul Sănătăţii le-a luat în ultimele şase luni, încât să putem să progresăm şi să ne apropiem de realitate. (…) Ministerul Sănătăţii are rol de reglementare, coordonare şi administrare”, a arătat Rafila.

Acesta a amintit de ordinul de ministru care menţionează necesitatea existenţei unui laborator sau a unui compartiment de microbiologie în spitalele cu paturi.

În urmă cu 2-3 ani, a adăugat Alexandru Rafila, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, au fost realizate, printr-un proiect cu fonduri norvegiene, cadrul strategic naţional şi planul naţional de acţiune pentru combaterea rezistenţei la antimicrobiene şi a infecţiilor asociate asistenţei medicale, precum şi ghidurile de bună practică pentru specialităţile microbiologie, epidemiologie şi boli infecţioase.

Astfel, s-a constituit un Comitet naţional pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale.

El a precizat că a fost actualizat şi Comitetul naţional pentru limitarea rezistenţei la antimicrobiene, care nu a mai funcţionat din anul 2018, an în care a fost înfiinţat.