Reacția Federației Române de Scrimă, după ce Florin Zalomir s-a sinucis: „Suntem șocați de modul în care ‘Zalo’ a ales să plece dintre noi”

Publicat: 03 oct. 2022, 20:30, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Reacția Federației Române de Scrimă, după ce Florin Zalomir s-a sinucis:

Federația Română de Scrimă a confirmat decesul lui Florin Zalomir (41 de ani), fostul campion mondial la scrimă în 2009, la Antalya, și vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.

„Federația Română de Scrimă a aflat cu tristețe și durere de moartea tragică a campionului mondial și european, vicecampion olimpic la sabie, Florin Zalomir și este alături în aceste momente grele de familia acestuia.

Colegi, antrenori, elevi și prieteni ai sabrerului sunt consternați și șocați de modul în care ”Zalo” a ales să plece dintre noi. Ne rămân amintirile, ne dor și ne rugăm pentru sufletul lui.

Dumnezeu să îl ierte!

Florin Zalomir s-a născut la Iași, la 21 aprilie 1981, a început scrima la CSȘ Unirea Iași cu Iulian Bițucă. A câștigat o medalie olimpică la JO Londra 2012, argint cu echipa, este campion mondial cu echipa în 2009, mai are 2 medalii de bronz mondiale câștigate în 2010 și 2001. La Campionatele Europene a luat aur în 2006 la echipe și bronz la individual și are alte 2 medalii de argint la echipe, în 2006 și 2009.

Florin Zalomir a antrenat lotul olimpic de sabie masculin al României și lotul feminin, în palmaresul său de antrenor figurează două medalii de bronz, la europene și mondiale, alături de Bianca Pascu.

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl ierte!”, au scris reprezentanții Federației Române de Scrimă, pe pagina de Facebook a forului.

Florin Zalomir (41 de ani), fostul campion mondial la scrimă în 2009, la Antalya, și vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, a fost găsit decedat în apartamentul său din Otopeni, luni dimineață, potrivit TVR.

Zalomir era ofițer de Jandarmerie în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Potrivit sursei citate, fostul sportive s-a sinucis.